Muncești în timpul sărbătorilor legale? Ce spune legea și care sunt obligațiile angajatorului tău

E imposibil să fii angajat și să nu te uiți de câteva ori pe parcursul anului pentru a vedea când pică exact sărbătorile legale. Mulți dintre noi ne bucurăm când auzim că pică în timpul săptămânii, mai ales dacă sunt în apropiere de weekend. 

În 2023 avem 15 zile de sărbătoare legală, iar în 2024 se mai adaugă două: 6 și 7 ianuarie. 

Zile libere 2024: două noi zile adăugate 

Cele două noi zile libere adăugate în categoria sărbătorilor legale, 6 și 7 ianuarie, pică în 2024 în weekend. Lista completă a zilelor libere din 2024 este:

  • 1 ianuarie – Anul Nou – luni
  • 2 ianuarie – Anul Nou – marți
  • 6 ianuarie – Boboteaza – sâmbătă
  • 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul – duminică 
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – miercuri
  • 1 mai – Ziua Muncii – Miercuri
  • 3 mai – Vinerea Mare
  • 5 mai – Prima zi de Paște Ortodox 2024 – duminică
  • 6 mai – a doua zi de Paște Ortodox 2024 – luni 
  • 1 iunie – Ziua Copilului 
  • 23 iunie – Rusalii – duminica
  • 24 iunie – A doua zi de Rusalii – luni
  • 15 August – Adormirea Maicii Domnului – joi 
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei – sâmbătă
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României – duminică
  • 25 decembrie – prima zi de Crăciun – miercuri
  • 26 decembrie – a doua zi de Crăciun – joi

Zile libere: ce spune codul muncii despre cei care muncesc în acest zile 

Regulile pe care trebuie să le respecte angajatorii sunt menționate clar de Codul Muncii. Acesta prevede pentru început că, în cazul sărbătorilor legale, Guvernul stabilește programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, cu scopul de a fi asigurată asistența sanitară și aprovizionarea populației cu produse alimentare de strictă necesitate. 

Apoi, următorul articol, respectiv Articolul 141, prevede ca angajatorii să nu fie obligați să ofere zile libere de sărbători legale dacă activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.

Aceste categorii de angajați au parte, pentru că lucrează în zilele în care sunt sărbători legale, de o compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care angajatorul, din motive justificate, nu le acordă acele zile libere, ei trebuie să beneficieze, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din acesta, corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. 

Așadar, dacă pentru o zi normală de muncă, suma care le revine este de 150 de lei, pentru faptul că au muncit în timpul unei sărbători legale înseamnă că trebuie să primească minim 300 de lei.