• Creditare
    Responsabilă
  • Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri
  • Curs de educatie financiara

Cifrele care ar trebui să te pună pe gânduri. Mii de case avariate doar de furtunile recente, zeci de locuințe ard zilnic. Cum te protejezi cu doar 40 de lei pe lună

21 Iun 2024
Pontul săptămânii

Peste 4.000 de dosare de daună au deschis firmele de asigurare doar în urma furtunii de săptămâna trecută și, dacă nu îți vine să crezi, îți mai spunem că cutremurele de mică intensitate care au avut loc în Gorj anul trecut au avariat alte câteva mii de locuințe. Și dacă tot nu ești convins că aceste lucruri se întâmplă, află că, în 2023, 20 de case au ars zilnic. Iar aceste statistici se referă doar la locuințele asigurate, adică nici 20% din total. Dacă ne raportăm la toate locuințele din România, cifrele or să îți dea fiori. Și nu vorbim de câteva sute de lei ci, uneori, chiar de mii de eur. Cheltuieli de care poți scăpa cu nici 40 de lei pe lună, mai ales că o parte dintre acești bani ești chiar obligat să îi dai, pentru a evita amenzile.

Potrivit legii din România, toți proprietarii trebuie să își asigure locuințele împotriva deazstrelor, prin achiziționarea unei polițe emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID). Această asigurarea costă 130 de lei pe an și acoperă exclusiv daunelor provocate de cutremur, inundație ca fenomen natural sau alunecări de teren.

Așa cum arătam mai sus, polița PAD este prea puțin acoperitoare, mai ales pentru locuințele din orașele mari, unde prețurile imobiliarelor depășesc cu mult limita asigurată prin PAD. Mai mult, PAD nu acoperă și valoarea bunurilor din locuință, care în unele cazuri ajunge la sume substanțiale.

Soluția pentru o protecție completă stă în al doilea palier de asigurare, polițele facultative. Acestea pot fi achiziționate de la orice societate autorizată să vândă asigurări generale în România. Condițiile de asigurare sunt diferite de la firmă la firmă, însă, referitor doar la riscurile de calamitate, toate produsele acoperă o sumă apropiată de întreaga valoare a locuinței, așa cum reiese din evaluările de specialitate. Altfel spus, suma de 20.000 de euro acoperită de PAD este suplimentată până la o valoare care să permită păgubitului să își refacă locuința, în caz că se mai poate face ceva, sau să își cumpere una similară sau aproape similară.

Costul unei astfel de asigurări este, în general, undeva între 0,1 și 0,2% din valoarea asigurată. Pentru o locuință din București, de exemplu, evaluată la un preț de 100.000 de euro, asigurarea facultativă costă între 100 și 150 de euro pe an, adică în jur de 10 euro pe lună. Menționăm că acest cost este pentru o poliță care acoperă și bunurile din locuință, într-o anumită limită, facilitate care nu există în cazul poliței obligatorii.

În afară de riscurile catastrofale acoperite și de PAID, la care se pot adăugă și furtuna sau grindina, polițele facultative acoperă și alte cauze relativ frecvente de daună cum ar fi incendiul sau inundația de conductă și poate include și o clauză de răspundere față de terți, în cazul în care proprietarul provoacă daune vecinilor, de exemplu.