• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Unul din trei clienți ai IFN-urilor vede economia în roz

17 Dec 2013
Ştiri

33% dintre clienții instituțiilor financiare nebancare consideră că economia României se va îmbunătăți în următoarele 12 luni, în timp ce 21% dintre ei apreciază că situația economică va rămâne stabilă în 2014, arată un studiu realizat de compania britanică de cercetare YouGov la inițiativa Provident Financial România. Studiul a fost efectuat în perioada octombrie-noiembrie 2013 pe un eșantion de 837 de respondenți din rândul clienților instituției financiare nebancare.

În plus, 37% dintre respondenți apreciază că situația financiară personală se va îmbunătăți anul viitor, fie pentru că se așteaptă să câștige mai mulți bani, fie pentru că au în vedere schimbarea locului de muncă în 2014. 1 din 3 participanți la studiu se așteaptă la o situație stabilă comparativ cu 2013. Pe de altă parte, principala îngrijorare pentru 64% dintre cei chestionați o reprezintă presiunea cheltuielilor zilnice asupra bugetelor personale.

Aproape jumătate asociază creșterea acestor cheltuieli cu creșterea facturilor de utilități, o tendință firească în perioada sezonului rece, precum și cu scumpirea alimentelor, la care se așteaptă 20% dintre cei chestionați.

În acest context, românii sunt tot mai atenți la cheltuielile zilnice și caută să ia cele mai bune decizii privind bugetul personal. 68% dintre respondenți susțin că au acordat mai multă atenție cheltuielilor curente în ultimul an, în timp ce 7 din 10 au optimizat anumite investiții, precum cele pentru vacanțe, socializare sau bunuri de folosință îndelungată, pentru o mai bună gestionare a bugetului personal. O treime dintre participanții la studiul realizat de YouGov la inițiativa Provident Financial România apelează la împrumuturi pentru a spori confortul vieții de familie și unul din cinci împrumută pentru cheltuieli legate de educația copiilor.

Potrivit studiului, cel mai utilizat produs financiar rămâne cardul de credit, cu o pondere de 47% dintre respondenți, urmat de asigurarea de locuință, cu 39% și asigurarea de viață, cu 20%. Cercetarea YouGov face parte dintr-o inițiativă desfășurată în rândul clienților grupului britanic International Personal Finance (IPF) în șase dintre țările unde acesta este prezent: România, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria și Mexic. Rolul sondajului este de a identifica modalitatea în care consumatorii percep climatul socio-economic și care sunt cele mai importante probleme pentru aceștia.

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter