• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Doar 12% dintre tineri economisesc pentru pensie

01 Dec 2013
Ştiri

Deși 49% dintre tinerii între 18-35 de ani se consideră principalii responsabili pentru nivelul veniturilor de care vor dispune după momentul retragerii din activitate, doar 12% economisesc pe cont propriu pentru pensie arată un studiu realizat de ING Asigurări de Viață în octombrie 2013.

Studiul a fost efectuat în mediul online, pe un eșantion reprezentativ pentru mediul urban de 1.731 de persoane, dintre care 68% au între 18 și 35 de ani, iar restul între 36 și 45 de ani, ceea ce denotă că derulat la nivel național, procentul celor care economisesc pentru pensie ar fi fost mai redus (de regulă, în mediul rural preocuparea principală vizează ziua de mâine, nu pensia, n.n)

O altă caracteristică interesantă: o mare parte dintre tineri (68% dintre respondenții cu vârstă între 18 și 35 de ani) se văd retrăgându-se din activitate înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare (așa cum este stabilită în prezent, la 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați), intuind probabil că aceasta va fi împinsă în sus tot mai mult în viitorul apropiat.

Doar 21% dintre tineri cred că vor fi nevoiți să continue să lucreze pentru a-și suplimenta veniturile aferente pensiei, comparativ cu 47% dintre respondenții cu vârste între 36 și 45 ani.

Aproape jumătate (49%) dintre tineri se consideră principalii responsabili pentru a avea un venit adecvat propriilor nevoi la momentul în care se vor pensiona, iar 12% cred că această principală responsabilitate revine angajatorilor lor. 39% dintre tineri apreciază că statul este cel care ar trebui să le asigure un nivel adecvat de venituri. 

87% dintre respondenții cu vârste între 18 și 35 de ani cred că valoarea pensiei de stat nu le va fi suficientă la momentul retragerii din activitate. 

Totuși, în privința acțiunilor pe care le întreprind pentru a-și construi un viitor financiar așa cum și-l doresc se remarcă încă un decalaj important.

Astfel, numai 12% reușesc să economisească pentru pensie, chiar dacă 54% dintre tineri și-au propus să pună bani deoparte cu acest obiectiv - procent semnificativ mai mic decât cel înregistrat în intervalul de vârstă 36-45 de ani (de 71%).

Prioritățile pe termen scurt și mediu sunt cele care pun presiune pe economiile tinerilor, puțin peste jumătate (52%) dintre ei declarând că reușesc să pună lunar deoparte cel puțin 10% din venit pentru obiective diverse.

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter