• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Trei sfaturi utile, după trei zile obositoare de discuții

16 Ian 2019
Sfatul expertului

Miercuri seara m-am întors de la Viena. A fost acolo o conferință la care au participat circa 1500 de ministri de Finanțe din țarile din jur, bancheri centrali, bancheri comerciali, ziariști și analiști economici. Concluzia celor câteva zile de discuții (care aveau loc începând cu ora 9 dimineața și se încheiau seara pe la 8) a fost că în toată Europa, creșterea economică va încetini. Nu va fi o criză ca cea din 2008, dar trebuie să ne pregătim.  Iată trei sfaturi utile:

 


  • 1. Păstrați cât mai multe lichidități

 Ca întotdeauna când lucrurile o iau razna pe piețele financiare, banul lichid este rege. Banii lichizi va pot proteja, în caz de nevoie, de o eventuală vânzare a bunurilor pe care le dețineți la prețuri de dumping. De asemenea, banii lichizi va pot permite să investiți în momentul în care se întrevede ieșirea din criză-moment care poate să apară mai curând decât va așteptați
 

  • 2. Reduceți cheltuielile

  Eliminarea cheltuielilor reprezintă cea mai bună cale pentru acumularea de cât mai mulți bani lichizi, și sunt foarte multe cheltuieli care pot fi reduse. Evitați să folosiți cardul la ATM-urile altor bănci. Renunțatul la fumat este extrem de indicat. Aceste reduceri va pot asigură un surplus de venituri de câteva sute de lei pe luna.
 

  • 3. Plătiți-va datoriile

 
 Pare a fi imposibil de realizat, dar este recomandat să va concentrați pe o abordare punctuală. Începeți prin a închide cardurile de credit cele mai mici. În acest fel, veți avea cel puțin un sentiment de ușurare. Ulterior, luați aceeași măsură cu cardul care are cea mai mare dobândă, după care vine rândul creditelor de consum cu dobânzi variabile. Orice ban suplimentar nu trebuie cheltuit, ci folosit pentru reducerea datoriilor.

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter