• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Casa, banca, El-Zorab

04 Dec 2015
Sfatul expertului

Mi se spune că pot să dau casa înapoi băncii, ca și cum aș da o carte înapoi la bibliotecă. Mie, ca să fiu sinceră, mi-e greu să dau înapoi până și cărțile, pentru că se creează între mine și paginile lor o legătură iremediabilă, ca o transfuzie care va rămâne pentru totdeauna în curgerea de viață din venele mele. Dar, desigur, îmi țin cuvântul și returnez ce-am împrumutat, deși cărțile au fost, întotdeauna, ispita care m-a făcut să gândesc cu păcat că aș putea să fur, și eu, din când în când, ceva… Și-atunci mă întreb cum aș putea să dau înapoi casa în care locuiesc, luându-mi la revedere de la pereții ei atinși de mâinile copiilor mei, de la grădina ei pe care am reinventat-o dintr-o întâmplare a unui concurs frumos și generos și am umplut-o de flori și de vise, de la ușa peste pragul căreia m-a trecut iubitul meu cu mult înainte să ne pese dacă vom fi vreodată soți, de la fereastra pe care am privit, atâția ani, răsăritul, convinsă, în taină, că soarele e însuși Dumnezeu?

Pe drumul meu spre spiritualitate și curaj – un drum anevoios, pe care merg desculță – învăț mereu că nu trebuie să ne atașăm de nimic. Că nimic nu ne aparține cu adevărat, că nu putem avea și nu putem păstra decât ceea ce ne este menit pentru eternitate – o amintire, un zâmbet, un suflet… Dar eu încă nu am reușit să învăț să mă desprind de lucrurile care fac parte din viața mea. Stivuiesc la grămadă cărți, haine, jucării ale copiilor mei mici, fotografii în albume și, pretutindeni, reviste, reviste, reviste. Le așez pe toate în casa mea, singura mea casă, pe care mi-am luat-o la vârsta la care colegi de-ai mei cu părinți înstăriți, care porniseră la drum având tot ce le trebuie și mai mult decât atât, își luau a doua barcă cu motor. Da, orice calcule firești mi-ar putea demonstra că ar fi o idee bună să o restitui băncii. Oricum, tot ce am plătit până acum – cel puțin o dată valoarea împrumutului – au fost doar dobânzi, creditul a rămas același. Dar sunt lucruri care nu se pot restitui sau pe care eu nu sunt pregătită să le dau altcuiva, chiar dacă știu că, undeva, greșesc.

Siguranța zilei de mâine nu înseamnă proprietăți adunate fără noimă, doar din dorința de a strânge. Există, cred, o știință a investițiilor imobiliare, pe care aceia care au făcut un business din asta au studiat-o cu grijă. Noi, toți ceilalți, ne atașăm de câte o casă cu orbirea cu care ne îndrăgostim, apoi ne trăim viața între pereții ei, ajungând să fim atât de legați unii de alții – sânge și ziduri -,  încât nu ne mirăm când basmele, filmele sau legendele consemnează iubiri fantomatice, case bântuite, rătăciri de stafii care nu vor să mai plece din palatele sau conacele lor.

Ni se spune că putem să dăm casa înapoi băncii, ca și cum am da o carte înapoi la bibliotecă… Legea cea nou apărută pe piață, legea dării în plată, pe care președintele nu se va încumeta să nu o semneze, spune că putem. Dar eu știu că prea puțini dintre noi sunt pregătiți pentru asta. În cultura noastră, tristă, chinuită, prea puțin emancipată sub aspectul deciziilor financiare, noi, cei modelați de o întreagă literatură în care țăranii mureau pentru o bucată de pământ și în care stăpânul lui El-Zorab alegea să piară împreună cu calul său,  suntem mai degrabă dispuși să ne istovim plătind ratele decât s-o luăm de la capăt, altcumva, mai bine, mai ușor, mai ieftin.

Greșim, nu-i așa? Sau poate nu greșim?... Știe cineva?

 

 

 

 

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter