• Creditare
    Responsabilă
  • Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri
  • Curs de educatie financiara

Fugi cât te țin picioarele de profiturile "garantate" obținute "în timp record"! Autoritățile avertizează: A explodat numărul firmelor false de investiții. Zeci de mii de români, păcăliți

04 Iul 2023
Pontul săptămânii

Este imposibil să nu fi văzut pe rețelele de socializare, pe google sau chiar la televizor măcar o reclamă în care cineva îți promite, în numele unei firme, că vei obține profituri uriașe dacă îi încredințezi economiile tale. De multe ori, suntem siguri, nu înțelegi exact cu ce se ocupă firma respectivă, iar acesta este primul semn că nu trebuie să apelezi la ea. Tranzacțiile Forex (cu valute), plasamentele în derivate (produse bursiere complexe), tranzacțiile în marjă sau chiar aparent deja banalele tranzacții cu criptomonede sunt operațiuni greu de înțeles de cineva fără o bază de educație economică substanțială și foarte greu de controlat. Pe asta se bazează și firmele care promit că, folosind aceste "formule magice" își vor înmulți rapid banii. În fapt, în destul de multe situații, singurele care se înmulțesc sunt conturile aceslor firme.

Există mai multe tipuri de "păcăleli", unele dintre ele la limita legii (banii nu sunt furați și simplu, sunt plasați cu adevărat în diverse instrumente, dar promisiunile exced cu mutl realitate și comisioanele sunt uriașe) și altele total în afara legii (firmele iau banii și îi rețin pur și simplu). Îți vine să crezi sau nu, în plasa celor din urmă au picat deja zeci de mii de români, puțini dintre ei reușind să mai recupereze ceva, având în vedere complexitatea încregăturilor dezvoltate de șarlatani. 

Recent, Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) a lansat un avertisment clar în acest sens. 

Autoritatea de Supraveghere Financiară continuă să avertizeze consumatorii cu privire la existența, în mediul online, a unor entități care nu sunt autorizate să presteze servicii și activități de investiții, conform prevederilor Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare. Pe site-ul Autorității au fost publicate AICI alerte cu privire la 172 de entități neautorizate de A.S.F., pentru care au existat indicii sau probe că prestează, pe teritoriul României, astfel de servicii, se arată într-o informare de presă transmisă de ASF.

Totodată, A.S.F. a atras atenția, prin intermediul alertelor publicate, asupra a 199 de site-uri web, care promovează așa-zise servicii de investiții financiare și care aparțin unor entități neautorizate de Autoritate. Circa 82% dintre entitățile care comit fraude în mediul online au sediul în state terțe sau pretind că au sediul în state terțe.

De la începutul lunii iunie și până în prezent, A.S.F. a postat pe pagina web a Autorității încă patru noi alerte cu privire la entitățile neautorizate. A.S.F. recomandă celor care doresc să investească pe piața de capital să verifice pe site-ul Autorității AICI dacă entitățile pe care le au în vedere sunt autorizate sau nu.

A.S.F. acordă o atenție deosebită fenomenului fraudelor financiare din mediul online, comise de firme neautorizate. În ultimii trei ani, A.S.F. a derulat o campanie susținută de informare a consumatorilor și a atras atenția asupra faptului că investițiile financiare trebuie realizate în deplină cunoștință de cauză și doar după o analiză atentă a ofertelor primite.

Autoritatea a creat pe pagina web oficială o secțiune dedicată problematicii entităților neautorizate („ATENȚIE LA ENTITĂȚI NEAUTORIZATE!”). Secțiunea conține atât informații privind cele mai întâlnite practici utilizate de entitățile neautorizate, cât și recomandări pentru potențialii investitori. Segmentarea informațiilor a fost realizată astfel încât să răspundă la întrebări de tipul: ”Ce trebuie să faceți pentru a evita să utilizați o entitate neautorizată?”, ”Ce trebuie să faceți dacă ați fost contactat de o entitate care nu se regăsește în Registrul A.S.F.?”, ”Ce trebuie să faceți dacă ați utilizat serviciile unei entități care nu se regăsește în Registrul A.S.F.?”. De asemenea, secțiunea pune la dispoziție formulare de raportare către A.S.F. a acestor entități și este actualizată continuu, în funcție de tendințele observate în ceea ce privește practica acestor entități.