E vorba în special de tineri fără prea multe economii în bancă (sau deloc) care se înfig în smartphone-uri și tablete de peste 1.000-1.500 lei, laptopuri de peste 3.000 lei, electrocasnice de firmă, televizoare cu mulți de „K”, etc. De ce-și cumpără ei lucruri pe care în mod evident nu și le pot permite?
Din start trebuie să spun că nu iau în calcul mostra de înțelepciune „nu suntem atât de bogați încât să ne permitem lucruri ieftine”. Era valabil când nu se inventase garanția extinsă de 2-5 ani. După acest interval și lucrurile scumpe sub branduri recunoscute pot avea probleme iar o reparație arde la buzunar.
În plus, cam ce oferă un telefon inteligent de 300 de lei face și unul de 3.000 (adică poze mai proaste ca orice cameră compactă și internet la purtător, în scurtul interval când ne deplasăm de acasă unde avem internetul fix la job unde ne așteaptă altul)
De ce ar vrea atunci cineva care câștigă 1.000-1.500 lei pe lună să plătească tot atâta pe un telefon inteligent sau pe o tabletă cu un măr pe ea? Din punctul meu de vedere, vina o poartă mentalitatea rezumată prin „și cu 1.000 de lei și fără 1.000 de lei tot nu sunt bogat. De ce să nu mă simt atunci bine pentru 5 minute?”
Cine nu prea are bani puși de-o parte, cine nu a consumat timp și energie pe temen lung pentru asta și nu a făcut prea mari sacrificii pentru banii economisiți, se desparte relativ ușor de sume de câteva mii de lei-fie că e vorba de singurele sale economii, fei de bani împrumutați de la prieteni sau scoși de pe cardul de credit-din exact acest considerent. „Nu sunt suficienți pentru independența mea financiară pe termen lung...atunci de ce să nu-i cheltui?”.
Se uită ușor că independența financiară se construiește pas cu pas, că pentru asta e nevoie de disciplină și voință. Sigur, la această ușurință de a cheltui contribuie și grupul cu valorile și gadgeturile sale, nevoia de imitație, marketingul agresiv care ne construiește nevoi false. Dar pentru că toate astea să prindă e nevoie cu siguranță de un consumator ușor influențabil.
Cine are în schimb bani puși de-o parte pentru zile negre în urma unor ani de economisit disciplinat, cine a traspirat intens pentru acumulările sale, e mult mai reticent când vine vorba să bage adânc mâna în pungă, deși și-ar permite o astfel de cheltuială.
Nu pentru că 1.000-1.500 lei dați prea ușor l-ar condamna la sărăcie lucie, ci pentru că un astfel de gest e perceput ca renunțarea la un anumit tip de comportament cumpătat care a dat roade până atunci, o cedare periculoasă prin riscul sau de permanentizare (consumul compulsiv).
Iată de ce mulți oameni cu ceva stare înghit în sec când vine vorba de telefoane de marca ce oferă o „intensă experiență de utilizare” și trec mai departe.