• Creditare
    Responsabilă
  • Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri
  • Curs de educatie financiara

Cum rezolvi rapid problema daunelor pe RCA. Peste 100.000 de șoferi folosesc deja această metodă. Acum se pot chiar vinde sau cumpăra mașini

21 Iul 2023
Pontul săptămânii

“Amiabila”, aplicația care permite încheierea formularului ”Constatare amiabila de accident” și în format electronic, a fost actualizată de BAAR prin adăugarea de noi functionalități.

 În cele aproximativ zece luni de la lansare, Amiabila a fost descărcată deja de circa 100.000 de șoferi, iar 16.000 dintre aceștia au și folosit-o în cazul unor accidente. Acum, aplicația permite și vânzarea sau cumpărarea de automobile oferind inclusiv contractele de vânzare-cumpărare.

Procesul de realizare a unui contract de vânzare-cumpărare prin intermediul “Amiabila” durează câteva minute, este intuitiv şi simplu de parcurs. Noua funcţionalitate vine în completarea celor adăugate recent, din care amintim notificările de expirare ale principalelor documente care însoţesc un autovehicul (ITP, RCA, permis, carte de identitate, rovinietă, asigurare CASCO). Toate aceste funcţionalităţi sunt puse gratuit de către BAAR la dispoziţia cetăţenilor”, a declarat Mădălin Roşu, preşedintele asociaţiei, potrivit Agerpres.

Potrivit informațiilor furnizate de BAAR, într-un interval de mai puțin de zece luni de la lansarea aplicației “Amiabila”, numărul utilizatorilor a atins aproximativ 100.000. Dintre aceștia, peste 16.000 de participanți la trafic, implicați în accidente ușoare, au ales să utilizeze aplicația pentru a încheia constatarea amiabilă de accident.

“Amiabila” este disponibilă pentru telefoanele mobile cu sistem de operare IOS şi Android şi poate fi descărcată gratuit prin scanarea codului QR.

BAAR este o asociaţie profesională independentă şi autonomă care are ca membri toate societăţile de asigurare autorizate să practice, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Despre aplicația “Amiabila”

Amiabila este aplicația gratuită care digitalizează procesul unei constatări amiabile. Trebuie să știi că:

– dispune de autentificare în doi factori pentru a păstra siguranța datelor tale.

– poți înregistra toate vehiculele pe care le utilizezi (chiar și ocazional) pentru a fi sigur că ai toate datele la îndemână în caz de accident

– poți accesa portofoliul daunelor tale direct de pe mobil dar și de pe website-ul Amiabila.

– interfața este simplă, interactivă și intuitivă iar procesul linear te indrumă pe tot parcursul acestuia.

– cu ajutorul tehnologiei OCR (Recunoașterea Optică a Caracterelor), câmpurile cu date personale se completează automat printr-un simplu scan al documentelor tale.

– aplicația este conectată cu toți asiguratorii RCA din România