• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Cu cât se vor umfla suplimentar prețurile anul viitor?

25 Noi 2013
Pontul săptămânii


Nu vrem să anticipăm dinamica cerere-ofertă pe diferite segmente ci doar să estimăm efectele majorării accizei la combutibili și a taxei pe construcțiile speciale ale companiilor. 
 


Acciza la combustibili crește cu 7 eurocenți, ceea ce echivalează cu o creștere de aproximativ 5% a prețurilor la pompă. Cum ponderea combustibililor în coșul indicelui prețurilor de consum este de 8% (octombrie), rezultă o creștere a inflației cu 0,4% doar din această cauză. 
 


Dar asta nu e tot, să ne gândim că ponderea transportului în prețurile produselor de pe raft este de 10-30%. O majorare a costului de transport cu 5% , pasată integral consumatorilor, aduce majorări de prețuri de 0,5-1,5%. 
 


Considerând o valoare medie de 1%, ajungem la un adaos suplimentar în coșul inflației de un procent. 
 


Avem deci o majorare a prețurilor de 1,4% din cauza scumpirii carburanților (0,4%+1%), majorare care se va simți, evident, diferit în funcție de zonă în care locuiți. În urban ar putea fi de aproape 3% iar în rural neglijabilă (nu uitați că inflația include o medie a consumului din urban și rural, iar în zona rurală se practică intensiv autoconsumul din gospodăria proprie). 
 


Cât va reprezenta ponderea taxei speciale? Fondul Proprietatea calcula că numai din taxa pe proprietățile speciale ale companiilor (stâlpi, conducte, construcții, etc) din portofoliul său, Guvernul va strânge 900 milioane lei (1,5% din valoarea proprietății este taxa). 
 


La o valoare a consumului privat de aproximativ 70% din PIB-ul de 658 miliarde lei proiectat pentru 2014 (adică de 460 miliarde lei), cele 900 milioane din taxa specială aruncate integral în prețurile utilităților și serviciilor ar aduce majorari de circa 0,2% . 
 


Adăugând și această contribuție la inflație ajungem la un supliment de aproape 2% (să nu uităm și de calendarul majorărilor la utilități că efect al liberalizării prețurilor) față de 2013, adică la o inflație de aproape 4% anul viitor.  

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter