• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Acţiuni SNP: oportunitate sau pariu riscant?

06 Oct 2016
Pontul săptămânii

Faptul că Fondul Proprietatea se pregăteşte să se retragă treptat din acţionariatul companiei acceptând un preţ cu discount a aprins imaginaţia mai multor persoane cu apetit de investitori pe bursă....

În definitiv, acţiunile SNP se tranzacţionează acum la circa o treime raportat la maximele lor istorice, aproape de preţul pe acţiune plătit în 2004 de OMV pentru preluarea unui pachet de 33% din companie (0,0525 euro, aproximativ 0,23 lei/acţiune la cursul actual). Ce s-ar putea întâmpla mai rău de atât, având în vedere că declinul de ultima ora la BVB e accentuat de anunţul Fondului Proprietatea că va încerca să-şi vândă acţiunile printr-un plasament privat (au acces doar investitorii de calibru)?

Petrom scade la bursă în aşteptarea ofertei pentru 6,4% din acţiunile sale (0,24 lei/acţiune era cotaţia de miercuri), preţul petrolului e în uşoară revenire, de ce să nu cumperi în aceste zile?

În primul rând, pentru că nimeni nu ştie cât va mai staţiona cotaţia barilului departe de maximele sale istorice (150 dolari în 2009 faţă de 51 dolari în prezent). Cu cât e petrolul mai scump, cu atât e profitul companiilor extractoare mai mare, costurile lor fiind stabile. Iar cum scăderea barilului din ultimii doi ani ţine mai mult de geopolitică decât de dinamica cerere-ofertă, e greu de intuit când se va relua creşterea.

În al doilea rând, deşi comparaţia cu preţul pe acţiune la care statul a vândut compania e tentant, trebuie să subliniem că în acel moment o acţiune Petrom includea rezerve mai mari de ţiţei şi gaze decât în prezent, după o exploatare intensă timp de 12 ani.

Una peste alta, preţul acţiunilor SNP e tentant în aceste zile dar achiziţionarea lor presupune o anumită doză de risc pe care nu oricine o poate suporta, fluctuaţiile de preţ la bursa fiind mai greu de digerat de cei care n-au avut altă experienţă investiţională în afara depozitelor la termen.

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter