• Creditare
    Responsabilă
  • Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri
  • Curs de educatie financiara

De la începutul anului, ai mai mulți bani în contul de pensie. Uite cum faci să îți maximizezi veniturile de la bătrânețe

16 Mai 2024
Pensii private

A intrat în vigoare legea care prevede creșterea contribuției la sistemul de pensii administrate privat de la 3,75% la 4,75% din salariul brut. Drept urmare, cifrele lunii martie publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată că nivelul contribuției medii per participant a urcat cu aproape 50% față de martie, la 358 de lei.  La fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) contribuie obligatoriu toți angajații din România.

AICI găsești cu cât au crescut contribuțiile medii și cu cât a crescut randamentul, în funcție de fondul la care ai fost alocat

 

După cum poți vedea accesând linkul de mai sus, nu toate fondurile au același randament, adică nivelul pensiei tale private depinde și de fondul la care cotizezi. Ce trebuie să știi este că poți ricând să schimbi acest fond, gratuit și simplu, pentru a își maximiza câștigurile. Iată cum faci.

Deși toți românii cu vârsta mai mică de 35 de ani care se angajează pentru prima dată sunt obligați să cotizeze cu 3,75% din salariu către un fond de pensii administrat privat, nu toți cei 7,9 milioane de participanți în sistem știu la ce fond cotizează, pentru că doar puțini dintre aceștia au optat pentru un anumit administrator, majoritatea fiind repartizați aleatoriu.

Pentru cei care nu știu la ce fond sunt, primul pas este să afle această informație, lucru care se poate face simplu printr-un formulat online pus la dispoziție de ASF.

Formularul este disponibil AICI

Mai departe, dacă doriți să schimbați administratorul, trebuie să completați actul de aderare la noul fond. Documentația trebuie cerută direct la administrator, care o poate trimite prin poștă. Persoanele care locuiesc în București pot merge direct la sediul administratorului pentru semnarea actelor.

AICI găsiți adresele tuturor administratorilor

Următorul pas către schimbarea administratorului este notificarea actualului administrator. Notificarea se face prin completarea unui formular disponibil pe site-ul ASF.

AICI, la secțiunea Anexe a normei ASF, situată la final, găsiți formularul pentru notificarea administratorului la care doriți să renunțați

Ulterior, are loc transferul disponibilităților bănești ale clientului de la un fond la altul. Suma transferată este egală cu valoarea la zi a unităților de fond deținute de vechiul fond, care se convertește ulterior la unitățile noului fond, ținând cont de valoarea la zi a acestora.

Odata finalizată procedura, veți primi prin poștă o informare privind transferul.

 

Ca să vezi aproape în timp real care sunt performanțele celor 7 fonduri, accesează ACEST LINK și caută evoluția VUAN, indicator care arată câștigul efectiv