• Creditare
    Responsabilă
  • Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri
  • Curs de educatie financiara

A scăzut prețul CASCO pentru prima dată după mulți ani. Record de șoferi asigurați. Când e bine și când nu e bine să o cumperi

12 Oct 2023
Gestiunea finanțelor

Prima medie plătită de asigurați pentru o poliță CASCO a scăzut pentru prima dată în ultimii cel puțin 5 ani, în timp ce vânzările au crescut atât ca număr de contracte cât și ca valoare (Prime Brute Subscrise), arată datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în ultimul raport asupra pieței asigurărilor.

Concret, prețul mediu a scăzut de la 3.299 de lei în prima parte a lui 2022 (record istoric) la doar 2.504 lei în primele șase luni din 2023, ieftinirea cu 25% fiind prima din ultimii cel puțin 5 ani. În același timp, numărul contractelor CASCO încheiate în S1 2023 a fost de aproape 657.000, față de doar 423.000 în prima parte din 2022, o creștere de peste 55%.

Asigurarea CASCO garantează că veți avea cu ce să reparați mașina în cazul în care suferiți un accident în care ești chiar tu cel vinovat și nu vei beneficia, deci, de acoperirea RCA a celuilalt șofer. Mai mult, asigurarea CASCO presupune că asigurătorul te va despăgubi inclusiv în caz că mașina este furată. Când vorbim, de exemplu, despre Bulgaria, cunoscută pentru numărul mare de români care îi vizitează litoralul dar și pentru frecvența ridicată a furturilor de mașini, această acoperire privind furtul devine aproape un “must have”.

Asigurarea CASCO nu este, totuși, pentru orice mașini. Automobilele cu vechime peste 10 ani nu mai sunt asigurabile sau sunt asigurabile doar în limite strânse privind riscurile acoperite, motiv pentru care nu ar ajuta cu nimic în afara țării. De altfel, pentru un automobil mai vechi de 10 de ani, costul CASCO este deja prea mare comparativ cu valoarea mașinii sau cu eventualele costuri ale reparațiilor ca să mai merite să cumperi o asigurare. Pentru celelalte mașini, însă, CASCO face diferența.

Pentru o astfel de poliță, dacă nu ai mașina în leasing și deci CASCO impus de finanțator, vei plăti undeva între 5-7% din valoarea de piață a automobilului. Prețurile au crescut în ultimii ani, trase în sus de scumpirea mașinilor, dar și a reparațiilor. În prezent, pentru o mașină din clasa medie, cu o valoare de piață de 25.000 de euro, vei plăti în jur de 900-1000 de euro pe an pentru un CASCO, în funcție și de ofertele de moment. Ești acoperit pentru reparații, dar și în caz că mașina e furată, situație în care vei primi, în funcție de asigurător și de contract, până la 80-85% din valoarea de piață a mașinii. O poliță, chiar și “full CASCO”, acoperă o gamă largă de evenimente, însă este bine de știut că presupune și destule excluderi.

De exemplu, dacă mașina ia foc din cauza unor elemente electrice, cei mai mulți asigurători nu plătesc despăgubirea. Fără o sumă suplimentară, nu sunt asigurate în mod normal nici părțile din sticlă ale mașinii și nici anvelopele și nu sunt plătite nici pagubele suferite în service sau pe platforma de tractare. Citește foarte bine secțiunea “Excluderi” din oferta asigurătorului. Foarte important, în această secțiune se vorbește inclusiv despre ce nu trebuie să lași în mașină (de exemplu acte, obiecte de valoare, chei de rezervă etc) și ce trebuie să arăți asigurătorului (polița în original, ambele chei, etc) pentru a primi banii de despăgubire în caz de furt.