• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Hai să fim sinceri cu propriile probleme financiare

31 Ian 2019
Educaţie

Mă uitam zilele acestea la un discurs ținut pe scena TED în Orlando, SUA. Povestea merită spusă, de aceea o redau mai jos. ”În 2006, fratele meu Keith m-a sunat când a împlinit 40 de ani. „Sunt într-o situație dificilă. Nu te-aș ruga dacă n-ar fi absolut necesar. Pot să împrumut 7.500 de dolari?" Nu era prima dată când avea nevoie de bani rapid, dar de data asta, vocea lui m-a speriat. Nu l-am auzit niciodată așa de abătut și rușinat, și tocmai împlinise 40 de ani. După câteva întrebări elementare pe care le-am pune cu toții, am fost de acord să-i împrumut banii, dar cu o condiție: fiind expertul financiar al familiei, am vrut să mă întâlnesc cu el și cu soția sa să văd despre ce era vorba.


După câteva săptămâni, ne-am întâlnit la Starbucks-ul local și eu am început imediat cu dura conversație bugetară. „Ar trebui să vindeți casa, să reduceți totul la cât vă permiteți, vindeți jucăriile. Și Starbucks? Renunțați la cafeaua zilnică de cinci dolari."

Știți, toate capcanele în care intrăm ca să păstrăm aparențele. Repede, fratele meu și soția sa au intrat într-un joc de învinovățire, și a devenit urât. Am oscilat între terapeut și soră enervată. Am vrut ca ei să fie mai bine de atât.

„Haideți. Gata cu prostia. Sunteți părinți. Fiți maturi și prindeți curaj." După ce am plecat, am sunat-o pe mama, dar Keith deja o sunase și îi spusese că nu l-am ajutat. De fapt, era jignit și se simțea atacat. Avea dreptate. L-am umilit cu conversația mea bugetară.

Trecuseră două luni când am primit un telefon.

„Tam? Am vești proaste. Keith s-a sinucis aseară." Peste câteva zile, m-am dus la el acasă să caut răspunsuri, în „biroul" lui - garajul. Acolo, am găsit o grămadă de facturi depășite ca termen și un aviz de executare silită ce i-a fost înmânat în ziua în care a murit. Fratele meu i-a lăsat în urmă pe frumoasa-i fiică de 10 ani, genialul fiu de 18 de ani, cu câteva săptămâni înainte de absolvirea liceului, și pe cea care-i era soție de 20 de ani.

Cum s-a întâmplat așa ceva? Fratele meu a fost prins în ciclul rușinii din familia noastră datorate banilor, și nu era singur în asta. Rata sinuciderilor la adulții între 40 și 64 de ani a crescut cu aproape 40% din 1999. Pierderea locului de muncă, falimentul și executarea silită au fost prezente în aproape 40% din decese, cu bărbați caucazieni de vârstă mijlocie constituind 7 sinucideri din 10. Ceea ce am învățat e că aceste comportamente financiare autodistructive nu sunt determinate de gândirea noastră rațională și logică. În schimb, ele sunt produsul sistemelor subconștiente de credințe cu rădăcini în copilăria noastră și imprimate atât de adânc, încât modelează felul în care ne raportăm la bani toată viața noastră adultă, și atât mulți dintre noi rămânem cu convingerea că suntem leneși, nebuni sau proști, sau nepricepuți la bani.

Asta e ceea ce eu numesc rușine monetară.

Să vă dau câteva exemple. Eu cred că toți avem o rușine monetară, fie că facem 10.000 de dolari pe an, fie că 10 milioane, și asta pentru că le dăm banilor toată puterea noastră. Iată cum ar arăta dacă cineva pe care îl iubești, sau tu, ar putea avea rușinea monetară. Se preface că e foarte important, întotdeauna achită nota de plată, salvează financiar familia și prietenii. Este acoperit financiar, dar trăiește într-o stare de insuficiență cronică. Conduce un Mercedes, dar în realitate bugetul îi permite doar o Honda. Și arată bine cu orice preț.

Știu că se poate scăpa din strânsoarea rușinii monetare, pentru că eu am făcut-o. La puțin timp de la moartea fratelui meu, a lovit recesiunea. Mi-am pierdut afacerea și mă confruntam cu falimentul. În secret, eram îngrozită. Am stat în casă un an, crezând că am greșit cu ceva, îmi spuneam: „Ce ai făcut? Ce s-a întâmplat?" Am rămas tăcută, deși tot timpul ieșeam și zâmbeam. Nimeni nu știa. Asta este rușinea monetară.

A fost nevoie să nu mă mai cramponez de ideea că trebuie să cunosc toate răspunsurile. Eram atoateștiutoarea familiei, și a trebuit să renunț la ideea că un plan financiar nou era soluția. Și așa ca în toate celelalte din viața mea, pentru mine, mi s-au trimis un om să mă ajute și am acceptat ajutorul, dar a trebuit să fac o introspecție majoră despre istoria banilor familiei mele și părerea mea despre bani.

Trebuie să începem conversația asta. Banii nu mai pot să fie un subiect tabu. Trebuie să fim cinstiți unul cu altul că avem problemele financiare, și, haideți să fim realiști, trebuie să încetăm să ne amorțim durerea. Pentru a descoperi părțile dureroase în povestea ta financiară și în istoria ta bănească, nu poți fi amorțit. Ca să fim liberi, trebuie să ne eliberăm de trecut. O putem face prin renunțare, credință și iertare. Datoria e manifestarea tangibilă a stării de a nu ierta. Dacă ai datorii, nu ți-ai iertat trecutul în întregime, deci este treaba noastră să ne iertăm pe noi înșine și pe alții ca să putem trăi liberi. Altfel, istoria noastră va continua să se repete. Asta nu e o rezolvare rapidă, și știu că toți vrem una, dar este o trezire lentă. Este un alt nivel de lucru. Trebuie să ne ridicăm mai sus să-l obținem.

Deci încercați asta: urmăriți-vă banii. Banii vă vor arăta imediat ce prețuiți. Unde se duc? Și întrebați-vă: într-adevăr prețuiesc lucrurile astea? Și fiți curioși în ceea ce privește ceea ce simțiți când cheltuiți. Sunteți singuri? Sunteți plictisiți? Sau sunteți doar surescitați?

Dar trebuie să se întâmple ceva mai profund. Gândește-te la prima ta amintire din copilărie despre bani. Cum te-ai simțit când ai primit banii? Erai încântat, mândru sau confuz? Și ce ai făcut cu banii aceia? Ai fugit la magazinul de bomboane sau ai fugit la bancă? Și ce au spus părinții tăi despre bani și ce i-ai văzut făcând cu ei?

Eu și fratele meu auzisem: „Mai mulți bani o să ne facă fericiți." În fiecare zi. „Mai mulți bani o să ne facă fericiți." Și am asimilat asta în credința privind banii, cum că valoarea noastră proprie este egală cu valoarea noastră netă, în timp ce o priveam pe mama trăind într-o stare cronică de lipsuri. Și își amorțea durerea cu zahăr și mers la cumpărături.

Deci ce am făcut noi? Keith a trăit viața mamei mele. Câștiga puțin, tânjea să fie salvat financiar și își îneca durerea în alcool. Eu am făcut contrariul. Câștigam mult, eram un salvator și îmi amorțeam durerea cu cărți self-help. Dar ceea ce aveam noi în comun era credința noastră privind banii. Credeam amândoi că soldul contului nostru bancar era egal cu propria noastră valoare.

Privind în urma la întâlnirea cu fratele meu la Starbucks... el nu avea nevoie de un buget și de judecata mea. Avea nevoie să se rupă de suferința lui și avea nevoie de compasiunea mea. Keith n-a fost capabil să fie cel care vorbește și rupe ciclul de rușine monetară din familia noastră, așa că m-a lăsat pe mine să fac asta și să împărtășesc moștenirea lui. Schimbarea e dificilă, dar în familia mea, absența schimbării a fost fatală.

Așadar am făcut eu treaba, și am trăit iertare adâncă, profundă, și aflându-mă aici, astăzi, trăiesc cu un scop, servesc, și banii mă servesc pe mine. Este nevoie doar de o persoană în familia ta să rupă ciclul de rușine monetară. Vreau să fii tu acela”

Sursa.

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter