• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Educație financiară cu prinți și regi, de acum câteva mii de ani

12 Mai 2019
Educaţie

 Unii au citit “Politica” lui Aristorel, alții nu. Textele de mai jos sunt fragmente  legate de bani și economie. Fac mult mai mult decât actualele programe de “educație financiară” promovate de unele instituții.  “Asa este povestea lui Thales din Milet.  Din pricina sărăciei lui, ținându-l unii de rău, cum că filozofia (lui) este nefolositoare – așa se spune – și prevăzand, grație cunoștințelor sale astronomice, că recolta măslinilor va fi imbelsugată, încă de cu iarnă, când tocmai avea ceva bani, dădu arvună tuturor muncitorilor de măsline din Milet și Chios, și-i închirie cu o mică sumă. Apoi, în timpul culesului,  i-a reînchiriat cu prețul care i-a convenit și a strâns o mare avere. Așa le-a arătat că filozofilor le este ușor să facă avere, când vor, insă nu asta urmăresc ei.


 În Sicilia, unul a cumpărat cu banii depozitați la el tot fierul din uzine, iar când veneau negustori de pe piețele străine, el era singurul vanzător și deci nu li—i vindea pe cine știe ce preț prea mare, totuși, la cincizeci de talanți, câștiga o sută. Dionysios, aflând această, îi dădu voie să-și ia averea, insă îi interzise să mai rămaie în Siracuza!”


 Istoria ne arată însă că pofta de îmbogățire e întotdeauna mai mare decât plapuma. Și la nivel de state și la nivel de individ. La nivel de țări, în trecut totul depindea de ambiția Regelui. În secolul al 12-lea, Italia era campioană împrumuturilor. Lecțiile lui Aristotel se uitaseră demult.

 Prinții medievali sau monarhii se împrumutau de la bancheri cu  reședința în afara jurisdicției lor. Cum ar veni astăzi, făceau credit la bănci din afara țării. Britanicii luaseră împrumuturi cu dobânzi de 50% pe an de la bancherii din Italia că să aibă bani pentru Războiul celor 100 de ani (1337-1453).  Lăcomia îi împingea pe șefii cetăților și la împrumuturi pe care le întâlnim azi în România, în unele companii: șefii făceau credite în numele angajaților. În epoca medievală, conducătorii orașelor italiene îi obligau pe cei cu averi mari să se împrumute în numele lor. Statul lua banii din  credite, iar latifundiarii (să le spunem mogulii vremii) plăteau ratele. În conturile naționale, totuil era ok, numai că de la o vreme mogulasii s-au enervat și au început să își mute averile prin te miri ce paradisuri fiscale ale vremii. Când domnitorii vedeau că nu mai au de unde plăti, le inventau mogulilor tot felul de mizerii, îi băgau la pușcarie și le confiscau averea. Cu o parte din banii confiscați își achitau datoriile iar cu ce rămânea, garantau pentru noi împrumuturi. Vezi cazul expulzării evreilor din Anglia de către Edward I sau gestul lui Filip al IV al Franței care  în 1307 a dizolvat Cavalerii Templieri (masonii de azi), iar Coroana franceză a împrumutat sume semnificative în baza garanțiilor luate cu japca de la masoni.
 “Banul, ne mai zice Aristotel- prin natură să, este în sine un nimic, neavând valoare decât prin lege, pentru că, de indată ce are loc o schimbare de monedă, nu mai este întru nimic valabil și nici folositor pentru trebuințele vieții și fiindcă unuia care are bani din belșug poate să-i lipsească hrana necesară, cum spune mitologia despre acel Midas, că, prin împlinirea dorinței (sale nesățioase), toate bucățele aduse înaintea sa se prefăceau în aur.

Citiți Aristotel, Suetoniu, Demostene s.a. Reîntoarcerea la clasici, “ajustată” cu realitatea de azi poate fi mai folositoare decât lecțiile publicitare ale unora sau altora.
 

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter