• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

De la cine e cel mai bine să mă împrumut: de la familie, de la prieteni sau de la o instituție financiară?

08 Mar 2019
Educaţie

Să zicem că ești în pană de bani. Nu e nicio rușine, toți am trecut sau trecem prin asta. Ai așadar nevoie de bani și te gândești la variante: îi poți cere de la un membru al familiei, de la un prieten care știi că dispune de mai mulți bani sau de la IFN. Cum e mai bine să procedezi? Hai să-ți spun ce cred eu!


Poate fi tentant să ceri prietenilor sau rudelor să îți dea niște bani împrumut. În fond, dacă nu familia sau prietenii, cine să te ajute la nevoie? Dar ai mare grijă: trebuie să te gândești foarte atent dacă îți poți permite să dai banii înapoi la termenul convenit. Pentru asta, musai e să-ți faci un buget! vă puteți permite să o rambursați și puteți face față cu ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu puteți.

  • Pro și contra unui împrumut de la familie sau prieteni

Avantajul că cei din familie sau prietenii adevărați nu lucrează cu scoringul cu care lucrează băncile și îți pot da banii imaediat, de cele mai multe ori fără dobândă. Adică mult mai ieftin decât o bancă. Dar, atenție! Dacă împrumuți de la un prieten, fii conștient de faptul că, dacă nu îi dai banii înapoi, acest lucru poate duce la încetarea prieteniei.Mai mult, prietenul va răspândi vestea că nu îți achiți împrumuturile și vei fi ocolit de multă lume. Iar asta e un dezavantaj uriaș!

Dacă decizi să te împrumuți de la familie sau de la un prieten, asigură-te că ai întocmit un buget în prealabil, pentru a vedea câți bani îți rămân după plata cheltuielilor curente. Fă o medie a cheltuielilor pe care le faci lună de lună și apoi treci la realizarea bugetului. Asigură-te că nu ceri împrumut prea mulți bani, pe care să nu-i rambursezi apoi.
Este foarte stresant și pentru tine dar mai ales pentru cel care ți-a dat banii să vadă că rămâne fără ei. Dacă intervine ceva neprevăzut și te afli în dificultate de a rambursa împrumutul, anunță-l imediat pe cel care ți-a dat banii. E o dovadă de onestitate, crede-mă!

  • Căi alternative de împrumut de bani

E simplu: bănci sau IFN-uri. Acolo o să-ți facă ei un buget, o să calculeze o dobândă, dar măcar nu riști relațiile de familie sau prieteniile să se strice pentru niște bani. Ăsta e avantajul..

Dezavantajul e că, dacă devii rău-platic, vei fi inclus în Biroul de Credit și nicio altă instituție de credit nu te va mai băga în seamă.

Ce trebuie să reții: E totuna de unde împrumuți bani. Cel mai important lucru e să fii serios și să-i returnezi până la ultimul leu.

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter