• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Ce înseamnă reeşalonarea unui credit

22 Noi 2019

Reeşalonarea înseamnă o înţelegere cu instituţia care ţi-a dat creditul să modifici ratele sau perioada pe care ţp-au făcut creditul, de obicei se petrec amândouă odată. De regulă, clientul apelează la ea când are dificultăţi în plata ratelor şi caută să obţină o reducere a lor sau o amânare şi se  realizează doar dacă cel carre a dat creditul e de acord. 

Tot de regulă, scopul creditorului e să-şi recupereze banii împrumutaţi, cu tot cu dobânda pe care a fixat-o. Aşadar, scopul lui este să-şi susțină un client bun platnic care, să zicem, are o problemă temporară cu banii în timpul derulării acelui credit. 

Ori a scăzut salariul, ori a scăzut salariul unui membru al familiei, şi afectează veniturile gospodăriei, ori s-a întâmplat un accident, ori o îmbolnăvire, ori împrumutatul şi-a pierdut locul de muncă. De regulă, instituţiile financiare sunt sensibile la aceste probleme. Una dintre soluţii este reeşalonarea.

E important de ştiut că cel mai repede se ajunge la o astfel de soluţie când clientul anunţă creditorul că are dificultăţi, în loc să înceteze plăţile. Băncile şi alte instituţii de creditoare sunt mai înţelegătoare când sunt anunţate din timp de către client că are dificultăţi financiare decât atunci când sunt puse în faţa unei neplăţi.

Sigur, se întâmplă de multe ori ca nici clientul să nu ştie că nu va mai putea plăti următoarea rată. Deci cel mai imporant este ca creditorul să fie informat despre ce se întâmplă şi să găsească o soluţie. În ce constă reeşalonarea? În scăderea ratei de plată, de obicei, prin prelungirea creditului, adică împărţirea lui în rate mai mici, cu prelungirea termenului de plată. 

Dacă dificultăţile financiare sunt doar temporare, ratele restante din această perioadă pot fi introduse în ratele viitoare de plată. Şi aceasta este tot o reeşalonare. Băncile pot acorda în acest proces de reeşalonare şi perioade de graţie, în care clientul poate sta liniştit fără să plătească vreo rată.

Soluţii sunt, aşadar, important este ca atunci când apar probleme clientul să meargă din proprie iniţiativă la creditor şi să caute împreună să se înţeleagă, înainte să-şi fi deteriorat relaţia.


 

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter