• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Din 1 iulie ai prețuri libere pentru gazele naturale. Tot ce trebuie să știi ca să plătești cele mai mici facturi

04 Iun 2020
Bugetul tău

Aproape 3,5 milioane de români vor deveni jucători în piața liberă a gazelor naturale, de la 1 iulie. Altfel spus, nu vom mai fi captivi în prețurile reglementate de stat și vom putea alege furnizorul care oferă cel mai mic preț. Până acum, o singură companie mare, Engie, a venit cu o ofertă, iar vestea bună este că acea ofertă este sub prețul reglementat de stat. Din 1 iulie, însă, toți furnizorii vor face oferte. Iată ce trebuie să știi ca să alegi optim. 

- Fiecare client casnic ar trebui, în teorie, să încheie un nou contract de furnizare, în condiții de piață concurențială, cu actualul furnizor sau cu oricare altul, până la data de 1 iulie. Consumatorii au primit deja, iar cei care nu, vor primi în această lună, scrisori de informare de la furnizorii lor actuali, care conțin inclusiv o ofertă cu prețurile de după 1 iulie. Le pot accepta, și se vor semna contracte noi, cu aceiași furnizori, le pot respinge fără să anunțe și vor semna contracte cu alți furnizori (vom arăta mai jos unde se găsesc toate ofertele) sau pot să nu facă nimic. Totuși, dacă nu alegi un nou contract, nu există riscul să ți se oprească gazele, însă poți rata oportunitatea de a avea un preț mai bun.

-  Majoritatea clienților casnici au contracte de furnizare reglementate cu Engie și cu E.On, cei mai mari furnizori de gaze din țară, de departe. Dacă doresc schimbarea furnizorului, este suficient să trimită o înștiințare de acceptare a ofertei unui alt furnizor, iar lucrurile se vor rezolva apoi fără vreo bătaie de cap din partea clientului, cel puțin în teorie. Dincolo de alte metode prin care puteți afla ce oferte sunt în zona dumneavoastră, puteți utiliza comparatorul de prețuri al ANRE unde introduceți datele de consum (cea mai mică tranșă este pentru casnici), selectați racordarea la rețeaua de distribuție, apoi oferta cu toate tarifele reglementate incluse, pentru a vedea prețul final, și zona în care locuiți. Dacă găsiți o ofertă mai bună, și doriți să semnați contractul, este suficient să contactați furnizorul respectiv și să spuneți că doriți să acceptați oferta acestuia.

-  În primul rând trebuie să vedeți care este prețul total pe care îl veți plăti acasă. Mulți furnizori aleg să vă prezinte doar acea componentă a “mărfii gaz” și spun “la care se adaugă tarifele reglementate de ANRE”. Dacă nu doriți să calculați dvs care este de fapt prețul total, solicitați furnizorului oferta clară de preț, cu TOATE costurile incluse: tarif de transport și de distribuție și mai adaugați dor TVA, ca să vedeți prețul final. Dacă doriți să calculați, atunci trebuie să știți că, în zona de distribuție a Distrigaz Sud Rețele tariful de distribuție este de 31 de lei/MWh, adică 3,1 bani/kWh, iar în zona de distribuție Delgaz Grid este de 30 de lei/MWh, adică 3 de bani/kWh, la care se adaugă tariful de transport prin rețeaua Transgaz, adică 9,5 lei/MWh (0,95 bani/kWh). Adunați toate aceste componente și obțineți prețul final de furnizare, fără TVA.

-  În momentul de față, populația primește gaze la preț reglementat de stat mai ales de la Engie și E.On. Aceste prețuri sunt de 125 de lei/MWh pentru clienții Engie și de 136 de lei/MWh pentru clienții E.On. Prețuri finale, fără TVA. Orice ofertă cu prețuri mai mari decât cele reglementate NU trebuie luată în considerare, din mai multe motive. Primul este acela că prețul gazelor în piață, cel la care cumpără furnizorii gazele pentru a vi le vinde dvs acasă, este deja mai mic decât cel impus de stat și regăsit acum în facturi (68 de lei/MWh). Al doilea este că mecanismul de liberalizare presupune ca producătorii români de gaze trebuie să pună pe piață cantități de gaze, destinate furnizorilor pentru consumul populației, la prețuri mult mai mici decât cele reglementate. De exemplu, pentru consumul din iulie, Petrom și Romgaz vor vinde gaze și la 25 de lei/MWh. Deci, nu este recomandat să alegeți acum prețuri finale peste cele reglementate, dar acesta este doar unul dintre lucrurile la care trebuie să fiți atenți.

- Mai mulți furnizori au în oferte și o componentă de rezervare, adică un abonament zilnic pe care îl plătiți, pe lângă consumul de gaze. Înainte de a respinge oferta pe motiv că “vi se bagă pe gât” un cost suplimentar, trebuie să vă faceți niște calcule, care țin de consumul dvs. Este posibil ca o ofertă cu abonament, dar cu un preț ceva mai mic al gazului, să fie mai bună decât una standard, fără acest abonament zilnic, dacă locuiți la casă și consumați mult, mai ales iarna. Dacă, dimpotrivă, consumați puțin, doar poentru aragaz, oferta cu abonament ar trebui cel mai probabil respinsă.

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter