• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

De la 1 ianuarie 2021 firma îți plătește întreținerea de-acasă, dacă muncești de-acasă

28 Dec 2020
Bugetul tău

De la 1 ianuarie 2021 firmele pot acorda angajatilor care desfășoară activitatea în regim de telemuncă (adică lucrează pentru firmă de acasă) suma de 400 lei pe lună pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile casnice. Precum electri­citate, încălzire, apă şi abonamentul de date şi achiziţia mobilierului şi a echipamentelor de birou, în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern.

Pentru această sumă nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale , iar cheltuiala este deductibilă pentru companie. Se consideră că cheltuielile pe care le avea până acum firma cu o persoană care venea la muncă, de la curățenie până la lumină, căldură și toate celelalte cheltuieli aferente unui spațiu de muncă, s-au mutat acasă la angajat. Adică angajatul plătește utilități și pentru munca în folosul firmei.

Atenție! Nu este nevoie de documente justificative de la angajat pentru a dovedi efectuarea acestor cheltuieli, scrie noua lege (Codul fiscal).

Atenție! Firma nu este obligată să facă această plată, dar poate fi tentată să o facă de vreme ce banii sunt neimpozabili, ca o măsură de fidelizare a angajatului. O mărire de venituri fără costuri suplimentare.

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter