• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Cum scapi de un șoc ce te poate ruina, prin metoda "cheltuiesc mai mult ca să economisesc substanțial". Tehnică testată

18 Iun 2019
Bugetul tău

E iar de mare actualitate discuția despre posibilitatea ca una dintre marile firme care vând RCA să aibă probleme cu plățile. Despre asta s-a mai vorbit și acum 4 ani și acum 10 și acum 15 ani și se va mai vorbi multă vreme de acum înainte, că așa e România. Pentru lumea nefamiliarizată cu fenomenul o să încerc un rezumat. 
Toate mașinile înamtriculate în România trebuie să aibă o asigurare RCA. În caz contrar, proprietarul lor ori șoferul riscă menzi uriașe și chiar supendarea talonului mașinii. Ca urmare, în fiecare an, vreo 5 milioane de șoferi cumpără RCA, iar asta înseamnă între 75 și 95% din total, potrivit diverselor estimări. Eeh, RCA-ul acesta nefiind o asigurare pentru cel care o cumpără ci pentru un eventual păgubit, singurul criteriu pe care oamenii îi iau în calcul este prețul. Și așa, periodic, companiile care vând cel mai ieftin RCA cresc într-o zi ca altele în 7 și se umflă și se tot umflă. Acum, de exemplu, doar două firme, din nouă autorizate, au ajuns să adune vreo 70% din primele brute subscrise(adică din vânzări) și vreo 85-90% din totalul de polițe RCA valide. 
Când aceste firme se umflă vin și daunele, adică plățile, pentru că cu RCA la ei provoacă accidente. Iar când vinzi ieftin și ai costuri în creștere(despăgubirile) para, inevitabil, problemele. Care probleme ori le rezolvi aducând "bani de acasă" ori le ascunzi cum poți sub preș. 
Și aici începe drama șoferilor loviți de asigurați la cele două firme mari(le știm toți numele, deci nu le mai menționăm aici): firma de asigurare prelungește termenul pentru constatarea daunei, trece dosarul prin tot felul de verificări antifraudă, dă avizul de reprații nu săptămâni de zile și face multe alte lucruri doar pentru a întârzia plata. Cine suferă? Șoferul păgubit. Iar dacă vorbim de de daune semnificative s-ar putea chiar suferința aceasta poate genera un șoc. Și lăsăm la o parte eventuale vătămări unde sunt tragedii la mijloc, ne referim doar la pagube materiale. 
Și atunci, ca să eviți astfel de situații poți face un lucru. Cumpără RCA cu decontare directă. Ce înseamnă asta? Că ți-ai luat un fel de CASCO la un preț redus. Adică, dacă nu vrei să dai câteva sute bune de euro (poate chiar 1000) pe un CASCO ce te protejează chiar de orice risc, poți să dai 50,60 de lei în plus, pe an, la RCA, ca să fii sigur  sau, în orice caz, mai sigur că vei fi despăgubit în caz că un alt șofer provoacă un accident în care ești implicat. 
Această clauză de decontare directă o vei adăuga unui RCA luat de la o firmă cu mai puține sesizări(vezi pe site-ul ASF) și, implicit, cu o reputație de plătitor bun. Față de cel mai ieftin RCA o să dai, să spunem pentru un Volksawagen Passat cu motor de 1,8 litri, cu vreo 100 de lei mai mult plus clauza decontarea directă. Deci până la 150-160 de lei în plus. Dar ai marele avantaj că, în caz de ceva, vei fi despăgubit de firma de unde ai luat tu RCA, una care plătește la timp despăgubirile. 

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter