• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Vrei să te muți în casă nouă? Statul îți dă șansa să îți iei chiar o locuință nou construită. Tot ce trebuie să știi despre "Noua Casă"

29 Iul 2020
Banii tăi

" Prima Casă" nu mai este "Prima Casă" și nici " O familie, o casă". Este "Noua Casă". Dacă nu ai înțeles nimic, o să îți explicăm. Guvernul liberal a transformat programul guvernamental de garantare a creditelor imobiliare, i-a schimbat condițiile, zice el, adaptându-le pentru actuala situație de criză, l-a rebotezat și îi va da curând drumul. O să îți arătăm exact, ma jos, ce fel de credite și în ce fel de condiții poți contracta prin intermediul acestui program. Înainte de asta, însă, îți amintim doar că latura socială, subliniată de fostul Guvern, începe să dispară, în  locul ei răsărind condiții care sprijină achiziția de locuințe nou construite, mai moderne, dar și mai scumpe. Prin locuință nou construită, actuala formulă a programului înțelege orice construcție care are mai puțin de cinci ani în momentul în care solicitantul creditului vrea să o cumpere. Totuși, a crescut și suma pe care o poți lua sub formă de credit pentru o locuință veche.

Dobânda rămâne variabilă și urmează să fie stabilită prin norme, dar, cel mai probabil, nu va diferi de cea din actualul program, adică maximum IRCC+2%. Îți mai spunem că, la fel ca până acum, pentru a te califica la un astfel de împrumut trebuie să respecți criteriile de eligibilitate ale băncii, cel  mai important fiind venitul. Practic, la nicio bancă din România, rata lunară calculată nu trebuie să depșească 35% din veniturile lunare ale soclitantului sau solicitanților. Aplicat unei familii cu două salarii medii pe economie, ar însemna ca rata să nu sară de aproximativ 2.100 de lei, în condițiile în care respectiva familie nu mai are alte credite. În acest caz, suma maximă ce ar putea fi contractată merge până la se apropie chiar de cei 70.000 de euro oferiți drept credit maxim pentru locuințe vechi sau pentru locuințe noi, cu avans de doar 5%. 

Iată și ce fel de credite poți lua:

 

- Credit pentru locuință veche: Suma maximă: 70.000 de euro. Avansul minim: 5%, adică 3.500 de euro la suma maximă. Garanție de la stat: 50%

Credit pentru locuință nouă 1: Suma maximă: 70.000 de euro. Avansul minim: 5%, adică 3.500 de euro la suma maximă. Garanție de la stat: 50%

- Credit pentru locuință nouă 2: Suma maximă: Peste 70.000 de euro, până la 140.000 de euro. Avans minim: 15%, adică între 10.500 euro și 21.000 euro

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter