• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

COVID 19 are părțile lui bune. Dacă te gândeai să te muți într-o casă mai mare, luna mai a venit cu vești extraordinare

09 Iun 2020
Banii tăi

Poate suna cinic, dar epidemia de Coronavirus are și părțile ei bune. Una dintre acestea îi vizează direct pe cei care aveau în plan să își cumpere o locuință mai mare. Pentru ei, dacă au un avans între 15-25%, așa cum solicită încă băncile, pare momentul optim să facă pasul. Și, în România, conform statisticilor, problema spațiului de locuit pe cap de locuitor este una gravă, cea mai mare din toată UE. Majoritatea românilor locuiesc înghesuit și prost, adică în locuințe de o calitate precară, de multe pri nerenovate. Dar de ce este acum momentul potrivit pentru a visa la o casă mai mare? Păi, în primul rând că s-ar putea să fie ultimul tren pentru un credit bancar fără avans majorat, având în vedere că, așa cum am mai scris noi aici, băncile să pregătesc să strângă robinetul împrumuturilor și să înăsprească mult condițiile de creditare, așa cum au făcut-o în toate perioadele cu scădere economică de până acum. Iar în al doilea rând, și aici vine vestea bună, locuințele mai mari se ieftinesc, în timp ce garsonierele, de exemplu, își păstrează prețul sau chiar se scumpesc, în ciuda epidemiei și a așteptatei recesiuni.  

Astfel, preţurile apartamentelor cu patru camere, mai căutate pe termen scurt, par să-şi fi stopat creşterea în luna mai şi, după o creştere de 6,07% în aprilie, luna trecută au scăzut cu 11,98%, la 126.795 de euro, potrivit anunţul.ro, semn că izolarea din martie şi aprilie şi-a pierdut puterea de influenţă asupra unei mari părţi a publicului. De asemenea, acesta încă aşteaptă restabilirea situaţiei încă neclare de pe piaţă.

După două luni de scădere consecutivă, în luna mai prețul garsonierelor s-a echilibrat și a înregistrat o creștere ușoară, de 0,48%, la 42.393 de euro, inferior maximei din ultimele 12 luni de 43.909 euro atinsă în luna februarie, înainte de începerea pandemiei. În schimb, prețul apartamentelor cu două camere e la a treia lună consecutivă de scădere. După ce au pierdut 0,48% în martie, 0,04% în aprilie, scăderea s-a accentuat în mai, când, cele mai căutate apartamente tradițional de pe piața rezidențială, au mai scăzut la preț cu 1,31%, și au ajuns la o valoare medie de 64.109 euro, față de 65.298 euro în februarie. Apartamentele cu trei camere, însă, au continuat să evolueze pozitiv din punctul de vedere al prețurilor în toate lunile care au trecut, inclusiv în cele în care autoritățile au impus stare de urgență și izolare socială. De altfel, prețurile apartamentelor cu trei camere au crescut continuu în fiecare dintre ultimele 12 luni și au ajuns, în mai, după un avans de 0,28%, la o valoare medie de 92.972 euro.

 

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter