• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Ești înconjurat de oameni obsedați să mănânce bio? Sau poate chiar tu ești "obsedatul". Dacă nu ți-ai dat încă seama, asta e o mare oportunitate să faci ceva bani

20 Iun 2019
Afaceri

Am fost, zilele trecute, la o conferință organizată de unul dintre ONG-urile care se ocupă de promovarea hranei sănătoase în România. Și am aflat câteva lucruri care pe mine m-au uimit, deși, ca noi toți, sunt destul de famirializat cu obsesia mâncării ecologice, bio, sau cum îi mai spune. 
În primul rând că aproape 80% dintre români, arată un sondaj prezentat la respectivul eveniment, spun că sunt cumpărători de alimente bio. Este un procent mult mai mare decât mă așteptam, într-o țară unde 30% din oameni trăiesc pe salariul minim pe economie. Sigur, poate că nu toată lumea înțelege același lucru prin alimente bio/eco și unii cred că dacă au cumpărat ceva de la piață, nu de la magazin, acel ceva este neapărat bio., lucru fals, am aflat și eu acum, pentru că bio sunt doar alimentele certificate oficial în acest sens.
În al doilea rând, cererea de alimente ecologice depășește câteva ori producția internă. 
Și, lucrul cel mai interesant pentru cineva care vrea să își dezvolte o mică afacere făpră să fie specialist și fără si aibă pământ pentru o fermă, circa 80% dintre producători sunt ferme mici și foarte mici. 
Din acest motiv, în ciuda deschiderii din ce în ce mai mari a retailerilor de calibru, sunt foarte rare situațiile când un producător intern ajunge pe rafturile supermarketurilor sau hipermarketurilor. 
De exemplu, am aflat cu această ocazie, un mare retailer local foarte interesat să lucreze cu producători interni a lanat un program dedicat lor. S-au însecris 230 de fermieri și s-au calificat doar 75. Gândește-te că în țară sunt circa 9.000 de astfel de producători. 
De ce nu intră la raft? În principal din cauza dimensiunilor mici. Dar ei trebuie să vândă cumva. Dacă merg la piață, se vor confunda cu ceilalți vânzători și nu va mai fi clar pentru cumpărător care este adevăratul produs ecologic. 
Aici poți să intervii tu. Un mic chioșc de scară sau, mai simplu, un mic site optimizat pentru plata cu cardul sau măcar un site și un contract o firmă de curierat rapid te pot transforma în comerciant de produse bio. Este suficient să cauți pe internet și ai să vezi că sunt o groază de producători cu care poți negocia prețurile, odată ce ajungi să cumperi cantități ceva mai importante. Cum nu ai costurile unui retailer de calibru și nici nu stai sub presiunea acționarilor îți poți permite chiar să vinzi la prețuri mici, ceva mai mult decât ai cumpărat. 
Începe cu rudele, prietenii și colegii de serviciu pe post de clienți. Merită măcar încercat. 
 

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter