Gramul de aur a înregistrat pe 7 octombrie o creștere de 0,53%, respectiv 2,94 lei, atingând prețul de 555,64 de lei, o nouă valoare record pentru metalul prețios. Dacă ne uităm la parcursul acestuia de-a lungul anului, vedem o evoluție puternică, cu creșteri constante.
Gramul de aur a început anul, pe 3 ianuarie, cu o valoare de 412,96 de lei. Astfel, vedem o creștere de 34,5% până prezent, respectiv de 142,68 de lei, conform datelor BNR.
De ce crește aurul? Posibile explicații
Specialiștii din piață pun creșterea aurului pe seama mai multor evenimente, printre care așteptările privind reducerea ratelor dobânzilor din Statele Unite ale Americii, incertitudini de ordin geopolitic și economic, dar și achizițiile făcute de băncile centrale.
Așteptările la nivel global inclină spre o continuă creștere a prețului pentru aur. Banca americană Goldman Sachs și-a revizuit prognoza pentru decembrie 2026 de la 4.300 de dolari pe unci la 4.900 de dolari. În prezent, o uncie de aur se tranzacționa în jurul a 3.977 de dolari.
O uncie de aur are puțin peste 31 de grame.
Rezerva Federală a SUA a redus recent dobânda de referință cu 0,25%, la un interval cuprins între 4% și 4,25%, în linie cu estimarile, fiind prima scădere a dobânzii din acest an. Analiștii se așteaptă să mai vedem încă două decizii privind scăderea a dobânzii de referință din SUA în 2025.