Fondurile de investiții devin tot mai atractive pentru români. Potrivit ultimelor date publicate de Asociația Administratorilor de Fonduri(AAF), numărul investitorilor a ajuns la 1,32 milioane, un record istoric. În același timp, arată sursa citată, doar în luna iunie au intrat în sistem aproape 35.000 de investitori noi, iar sumele totale plasate s-au ridicat la 940 de milioane de lei. Cele mai performante cinci fonduri deschise locale au înregistrat în ultimele 12 luni randamente anuale nete cuprinse între 76,4% și 82,7%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au generat randamente între 162,3% și 190,7%, obținute în perioada iunie 2023 – iunie 2026.
Trebuie precizat, totuși, că fondurile de investiții cu performanțele cele mai ridicate intră în categoria cu risc mediu sau ridicat, plasamentele fiind făcute preponderent în acțiuni. Creșterile din ultima perioadă sunt în linie cu explozia cotațiilor bursiere, însă această creștere nu va dura la infinit, la un moment dat intervenind o corecție. La debutul investițiilor, când sunt plasate sume mici, mai ales când e vorba despre persoane tinere, aceste fonduri cu risc mediu și ridicat se pretează, însă în cazul persoanelor în vârstă, mai ales dacă au acumulat deja sume importante, sjunt recomandate fondurile cu risc redus, care se concentrează pe active cu venit fix, cum sunt obligațiunile de stat.
Potrivit datelor centralizate de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF), activele nete ale celor 291 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna iunie cu 4,8%, până la nivelul de 77 de miliarde de lei, iar de la începutul anului au consemnat un avans de 22,8%. Intrările nete ale lunii au totalizat 940 milioane de lei (180 milioane de euro), în creștere cu aproape 20% față de luna mai, semn că tot mai mulți români aleg să își plaseze economiile în instrumente financiare administrate profesionist.
„Faptul că, în luna iunie, am înregistrat creșteri semnificative atât pe segmentul activelor plasate în fondurile de investiții, cât și pe cel al numărului de noi investitori confirmă maturizarea accelerată a pieței locale de capital și schimbarea modului în care românii își administrează economiile. Din ce în ce mai mulți oameni înțeleg că economisirea inteligentă înseamnă să îți pui banii la lucru prin intermediul unor instrumente administrate profesionist, care oferă diversificare și perspective solide pe termen lung. Această evoluție este rezultatul profesionalismului și seriozității administratorilor de fonduri, care au reușit să construiască încredere prin performanță și transparență, dar și al eforturilor constante de educație financiară pe care întreaga industrie, inclusiv AAF, o promovează susținut de ani de zile. Sperăm ca această tendință să continue și în anii următori, deoarece investițiile reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități prin care oamenii își pot proteja puterea de cumpărare în perioade de incertitudine economică, își pot construi independența financiară și pot economisi pentru viitor și pentru anii de pensie”, a declarat Horia Gustă, președintele AAF.

