Creșterea salariului minim în România este un subiect de interes pentru o mare parte din populație, atât pentru cei care-l primesc, cât și pentru angajatorii care vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunarele firmei.
Un prim semnal referitor la evoluția salariului minim în 2026 a fost dat de către purtătoarea de cuvânt a Guvernului, care a precizat că subiectul este în analiza premierului. Aceasta e explicat că, în principiu, premierul este de părere că salariul minim nu va crește în 2026, decizia finală fiind încă în analiză.
Voci din PSD, partid care face parte din coaliția de guvernare, au declarat că partidul susține majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei începând cu 1 ianuarie 2026, dar și prelungirea facilității prin care 300 de le rămân neimpozabili.
De partea cealaltă, reprezentanții patronatelor din România sunt de părere că majorarea salariului minim nu este de bun augur, motivând că nu pot susține creșteri salariale. Ei cer înghețarea valorii salariului minim la nivelul din prezent.
E important însă de menționat și că România a transpus în legislația națională o directivă europeană privind salariile minime adecvate, conform căreia salariul minim trebuie să reprezinte 50% din salariul mediu brut și să permită cetățenilor un trai decent.
Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică, câștigul salarial mediu brut pe economie în august 2025 a fost de 9.002 lei, în timp ce netul a ajuns la 5.387 de lei.
Cât este salariul minim brut acum
În prezent salariul minim pe economie brut este de 4.050 de lei lunar. Acesta a crescut la 1 ianuarie 2025 cu 9,4% față de anul anterior, când era la 3.700 de lei.
Legea arată că salariul minim orar este de 24,486 de lei pe oră pentru un program normal de lucru de 165,334 de ore, în medie pe lună.
În ceea ce privește salariul net, românii primesc în mână la finalul lunii 2574 de lei, având în vedere scutirea taxării pentru suma de 300 de lei, conform OUG 156/2024.

