Ultima raportare referitoare la rata anuală a inflației ne arată o creștere de 4,85% față de luna aprilie a anului trecut. Valoarea este aceeași ca cea înregistrată în luna martie, marcând astfel o stagnare.
Rămâne de văzut dacă vom vorbi de stagnare și în luna următoare, în condițiile în care analiștii economici au precizat că deprecierea leului va aduce o scumpire a importurilor, care se traduce în prețuri mai mari pentru anumite produse.
Cum arată evoluția scumpirilor înainte de luna în care leul a sărit pragul de 5 lei
Dacă ne uităm la tabelul publicat de Institutul Național de Statistică, vedem că în cazul tuturor mărfurilor alimentare avem o creștere de 5,57% față de luna aprilie a anului trecut.
Exemple de scumpiri în rândul produselor pe care le cumpără românii frecvent:
– pâine(scumpire de 5%)
– legume și conserve de legume (scumpire de 7,15%)
– fructe și conserve din fructe (scumpire de 12%)
– carne, preparate și conserve din carne (scumpire de 4,24%)
– lapte și produse lactate (scumpire de 4,76%)
– ouă (scumpire de 4,24%)
– zahăr, produse zaharoase și miere de albine( scumpire de 7,28%)
Cum arată evoluția leului în a doua săptămână de la saltul peste 5 lei
Săptămâna trecută făceam o retrospectivă și vedeam că pe 6 mai a avut loc saltul peste pragul de 5 lei al cursului euro/leu.
Specialiștii din piață explicau faptul că o depreciere a leului în raport cu euro se vede și în cazul importurilor. Concret, sunt plătiți mai mulți lei pentru aceleași produse, produse care vor ajunge la rafturi la prețuri mai mari.
Astăzi, 14 mai, la puțin peste o săptămână de la saltul peste borna de 5 lei, moneda naționată s-a depreciat în raport cu euro, care a fost calculat de BNR, la 5,1036 de lei, în creștere cu 0,45 de bani, față de cotația anterioară, de 5,0991 de lei.