Autoritățile au aprobat plafonul de garantare pentru Programul „Noua Casă”, ediția din 2025. Acesta se ridică la 500 de milioane de lei.
Condiții Noua Casă 2025: ce avans trebuie să plătești și câți bani poți primi
Criteriile pentru programul Noua Casă 2025 prevăd ca avansul să fie de 5% pentru locuințele estimate la cel mult 70.000 de euro și un avans de 15% pentru locuințele estimate la cel mult 140.000 de euro.
Așa cum poți vedea mai sus, avansul de 5% este principalul diferențiator pe care îl ai față de un credit ipotecar. El este posibil datorită statului care garantează pentru împrumutul tău.
De partea cealaltă, avansul minim pe care trebuie să-l dai dacă cumperi prin intermediul creditului ipotecar este de 15%.
E important ca atunci când soliciți creditul prin Noua Casă, trebuie să declari pe propria răspundere fie că nu deții în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință, indiferent de modul și de momentul în care a fost dobândită, fie că deții în proprietate exclusivă sau împreună cu partenerul cel mult o locuință, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp.
Ce documente sunt necesare pentru Noua Casă 2025
Autoritățile explică că, după aprobarea finanțării, banca transmite către FNGCIMM solicitarea de garantare/promisiunea de garantare prin intermediul unei aplicații web, puse la dispoziție de către FNGCIMM și atașează în aplicație documentele:
• Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare si Promisiunea de garantare daca este cazul;
• Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum si al sotului/sotiei, daca este/sunt casatorit/casatoriti, din copie certificata;
• Declaratia pe propria raspundere a beneficiarului;
• Antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sau sub semnatura privata cu data certa;
• Extras de carte funciara privind locuinta ce urmeaza sa fie achizitionata din finantare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitarii de garantare;
• Certificatul de eficienta energetica pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienta energetica;
• In cazul acordarii unei promisiuni de garantare se ataseaza si promisiunea unilaterala de creditare emisa de catre Banca;
• In cazul achizitionarii unui imobil care a mai facut obiectul unei finantari garantate din cadrul Programului, pentru care interdictia de instrainare a expirat, acordul emis de MFP pentru instrainarea locuintei achizitionate din cadrul Programului si pentru ridicarea temporara a interdictiei de grevare cu sarcini a locuintei achizitionate de catre vanzator.