Topul primilor clasați din punct de vedere al salariului mediu net anual nu s-a schimbat în luna august, angajații care lucrează în tehnologia informației, procesare petrol și activitățile de editare, care includ și servicii de editare software, fiind remunerați cu salarii nete între 9.600 lei și 11.400 lei,arată o analiză realizată de Libra Bank.
Dinamica salariului mediu net în ultimele douăsprezece luni a rămas în continuare ridicată la peste 14% și sunt șanse bune ca salariul net să încheie anul 2024 în jurul acestei valori, la o distanță de peste 8 puncte procentuale față de inflația medie estimată pentru acest an.
La coada clasamentului se află angajații din administrația publică și asigurări sociale de stat, urmați de angajații din învățământ, domeniul științific și cel tehnologic, iar pe ultimul loc sunt angajații din telecomunicații.
Salariul net a scăzut ușor, cu 1,6% în august față de iulie până la 5.158 lei – cel mai probabil ca efect de bază determinat de acordarea unor prime, stimulente sau chiar majorări salariale în luna anterioară – dar în creștere cu 13,8% față de luna corespunzătoare din anul 2023.