Metoda de economisire preferată de români este depozitul bancar. Nici nu este de mirare, având în vedere că este cea mai simplă metodă, dar și că suntem obișnuiți cu depozitul de foarte multă vreme, aceasta fiind singura formă de economisire disponibilă în perioada comunistă. Totuși, având în vedere specificicul României, țara cu cea mai mare inflație din Europa, poate ar fi bine să liei în considerare și alte variante de a strânge bani albi pentru zile negre. Una dintre acestea, din ce în ce mai ușor de accesat, inclusiv prin instrumente online, sunt fondurile de investiții. Sigur, spre deosebire de depozitul bancar investiția în unități de fond nu este garantată, însă marii administratori au demonstrat că pot trece inclusiv peste perioade dificile (cum a a fost criza de după 2008 sau pandemia de COVID 19) fără probleme și cu randamente întotdeauna mai bune decât cele oferite de depozite. După cum ți-am arătat și noi în mai multe materiale, situațiile în care băncile dau dobânzi peste inflație sunt foarte rare, iar în acest moment nu pare să ne aflăm într-un astfel de moment. Pe de altă parte, fondurile de investiții raportează performanțe semnificative anul acesta. Desigur, spre deosebire de un depozit bancar, investiția în fonduri presupune să ții banii perioade lungi. Iată ce câștiguri anunță fondurile.
Cele mai performante cinci fonduri au adus randamente apropiate de 50% într-un singur an, adică de peste 5 ori inflația. Fondurile legate de indicele BET, cele mai bune performanțe.
Activele nete ale celor 248 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna iulie cu 2,8%, până la nivelul de 47,8 mld RON (9,6 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 20,2%; intrările nete ale lunii au totalizat 686 mil RON (137,8 mil EUR), potrivit Asociației Administratorilor de Fonduri.
Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 41% și 48%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 72,1% și 115,8%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna iulie 2021).
Top 5 Fonduri, performanță iulie 2023-iulie 2024
1.ETF BET Patria Tradeville – 48%
2. Certinvest BET Index- 46,7%
3. Certinvest XT Index- 42,6%
4. BT Maxim-42,1%
5. BT Index Români- 41%
Activele nete ale celor celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna iulie cu 3,7%, până la 25,4 mld RON (5,1mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 24,4%.
Fondurile deschise locale au înregistrat în luna iulie intrări nete de 660 mil RON (132,6mil €), fiind vizate fondurile de acțiuni (+286,6 mil RON), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (+146,1 mil RON), cele de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+132,9 mil RON), cele diversificate (+94,4 mil RON), în vreme ce fondurile de randament absolut au înregistrat ieșiri nete (-0,4 mil RON).