Atunci când nu ai întreaga sumă pentru achiziționarea unui apartament, dar îți dorești neapărat să te muți la casa ta, creditul imobiliar este de cele mai multe ori soluția la care apelezi.
Cele mai căutate locuințe sunt apartamentele de 2 camere, iar pentru a vedea care este starea pieței imobiliare în ceea ce privește achiziția prin credit ipotecar, ne uităm la o analiză făcută de imobiliare.ro.
Aceștia se raportează la câștigul mediu net vs venituri necesare pentru un credit pe 30 de ani cu un avans de 20%. Astfel, bucureștenii au un salariu mediu net cu 2.300 de lei mai mare decât venitul minim necesar obținerii unui împrumut. Datele acestora arată că prețul mediu al unui apartament cu două camere este de 87.250 de euro.
Pe locul doi, în ceea ce privește suma în plus față de necesarul pentru a cumpăra un apartament cu două camere conform criteriilor de mai sus, se află Timișoara. Astfel, timișorenii au un salariu mediu cu 1.900 de lei mai mare față de veniturile necesare pentru credit, în timp ce prețul mediu al unui apartament cu 2 camere este de 80.800 de euro.
Pe următoarele poziții se află Iași, cu 800 de lei mai mulți bani în ceea ce privește salariul mediu net și un preț mediu de 80.150 de euro. Apoi, urmează Constanța cu 450 de lei avans ca salariu și un preț mediu al apartamentelor cu două camere de 80.150 de euro. Tot în cadrul marilor orașe, observăm că în Brașov, salariul mediu net este cu 9 lei mai puțin față de necesarul pentru a cumpăra un apartament cu două camere prin credit ipotecar cu avans de 20%, prețul mediu al apartamentelor fiind de 95.550 de euro.