Sunt șanse mari să contribui la un fond privat de pensii, chiar dacă nu știi. Uite cu cât au crescut banii din conturi anul acesta și cum calculezi cât o să încasezi la pensie

Peste 8,2 milioane de români sunt participanți în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul 2) sau, altfel spus, lunar, 4,75% din salariul lor brut merge către unul dintre fondurile private. Vestea bună este că această afiliere înseamnă că, la momentul pensionării, pe lângă suma încasată de la stat vei beneficia și de o sumă suplimentară pe care, dacă legea rămâne așa cum este acum, o vei putea lua integral sau, eșalonat, pe o perioadă de până la cinci ani. Vsetea proastă este că deși aproape toți salariații contribuie, iar majoritatea o fac încă din 2008 de la lansarea sistemului, puțini știu de acest lucru și mai puțini știu la ce fond contribuie. Potrivit legii, toți angajații cu vârsta între 18 și 35 de ani care debutează în câmpul muncii devin participanți la sistemul de pensii private. Aceasta nu înseamnă ca dacă ai peste 35 de ani nu mai contribui ci doar că, dacă nu ai mai fost angajat, în momentul în care te angajezi intri obligatoriu în sistem, dacă ai mai puțin de 35 de ani. Pensia privată o vei încasa atunci când se împinește vârsta legală de pensionare sau, dacă e cazul, când intervine invaliditatea ori decesul contributorului (caz în care, evident, de sumă vor beneficia moștenitorii legali).

Așadar, înainte de a îți arăta la cât au ajuns activele fondurilor, adică banii oamenilor, dar și cum îți poți calcula pensia îți spunem că poți afla la care dintre cele șapte fonduri de pensii , să âncepem cu informațiile de bază:

Pentru cei care nu știu la ce fond sunt, primul pas este să afle această informație, lucru care se poate face simplu printr-un formulat online pus la dispoziție de ASF.

Formularul este disponibil AICI

Mai departe, dacă doriți să schimbați administratorul, trebuie să completați actul de aderare la noul fond. Documentația trebuie cerută direct la administrator, care o poate trimite prin poștă. Persoanele care locuiesc în București pot merge direct la sediul administratorului pentru semnarea actelor.

AICI găsiți adresele tuturor administratorilor

Următorul pas către schimbarea administratorului este notificarea actualului administrator. Notificarea se face prin completarea unui formular disponibil pe site-ul ASF.

AICI, la secțiunea Anexe a normei ASF, situată la final, găsiți formularul pentru notificarea administratorului la care doriți să renunțați

Ulterior, are loc transferul disponibilităților bănești ale clientului de la un fond la altul. Suma transferată este egală cu valoarea la zi a unităților de fond deținute de vechiul fond, care se convertește ulterior la unitățile noului fond, ținând cont de valoarea la zi a acestora.

Odata finalizată procedura, veți primi prin poștă o informare privind transferul.

Ca să vezi ce performanțe au fondurile, dar și să calculezi ce sumă ai în cont, găsești AICI indicatorul VUAN, adică valoarea unitară a unității de fond. Ca să vezi, aproape în timp real, câți banii ai în cont nu trebuie decât să înmulțești VUAN (exprimat în lei) cu numărul de unități de fond pe care îl deții.

În primele trei luni din 2024, fondurile de pensii au crescut substanțial.  Practic, la finalul lui martie 2024, un particpant la sistem avea, în medie, cu 28% mai mulți bani decât în martie 2023. Suma medie acumulată de unul dintre cei 8,2 milioane de participanți la sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) ajunsese la 16.436 de lei la finalul lunii martie 2024, cu 28% mai mult decât în martie 2023 și cu 5,5% mai mult decât la în ianuarie 2024.De mențíonat că valoarea medie a contului ia în calcul absolut toți participanții înscriși în sistem, adică și pe cei care nu au contribuții lună de lună sau pe cei intrați recent în sistem, ale căror sume acumulate sunt, evident, mai mici. O analiză făcută doar pe participanții la sistem cu stagiu integral de cotizare (intrați în sistem în 2008, la început și cu contribuții lună de lună) ar releva o sumă de peste 3 ori mai mare.

Dacă ajungi în situația de a încasa pensia, așa cum s-a întâmplat deja cu peste 120.000 de participanți, trebuie să știi că suma va fi supusă impozitării. De la 1 ianuarie 2024 acest impozit se reduce la câștigul net obținut de administratori din plasarea banilor și reprezintă, scăzând suma dedcutibilă de 2.000 de lei, circa 1% din suma acumulată. Așadar, la 10.000 de lei acumulați, o să plătești 100 de lei.