Vești bune pentru șoferi. Benzina și motorina s-au dus binișor sub 7 lei și continuă să scadă. Serie lungă de ieftiniri. Ce urmează?

Prețul benzinei și cel al motorinei au scăzut de 15 ori consecutiv și au ajuns sub pragul de 7 lei per litru, arată datele Petrom, companie care deține cea mai mare rețea de benzinării din România. În unele stații, prețul combustibililor s-au dus deja și sub 6,9 lei.  Ieftinirile au început din ultima parte a lunii aprilie. De atunci, benzina este mai ieftină cu 48 de bani pe litru, iar motorina cu 50 de bani pe litru – am comparat prețurile la aceeași stație.

Din păcate, însă, viitorul nu sună foarte bine din acest punct de vedere. Prețurile vor reîncepe să crească în următoarea perioadă. Mai mult, de la 1 iulie știm sigur că benzina și motorina se vor scumpi cu 43 de bani, respectiv 40 de bani per litru, indiferent de cotațiile petrolului, având în vedere că intră în vigoare noile accize majorate. 

Pe de altă parte, sunt speranțe ca majorarea venită din accize să fie atenuată  de scăderea cotațiilor petrolulului. ” La momentul redactării acestei știri, cotația petrolului Brent, de referință pentru Europa, era de 77,5 dolari, în scădere destul de accentuată în ultimele zile, ceea ce are efect asupra cotațiilor prodsuselor petroliere, în contextul în care, pe fondul unei creșteri economice destul de slabe în marile piețe, se pare că există suficienți carburanți pentru a onora cererea.”, scrie portalul de specialitate e-nergia.