Cursul valutar, prețurile apartamentelor, dobânzile și inflația: ce se întâmplă cu ele în perioada următoare?

Nu știe nimeni cu exactitate cât vor fi inflația, dobânzile sau prețurile anul viitor. Însă, este bine să ne uităm la estimările analiștilor deoarece aceștia au o imagine mai clară asupra direcției în care se îndreaptă economia. Drept urmare, aruncăm o privire asupra celui mai nou raport al analiștilor din asociația CFA România. 

Pentru început, ne uităm la scumpiri și observăm că analiștii sunt mai optimiști față de estimarea anterioară. Astfel, majoritatea acestora consideră că peste un an, rata anuală a inflației se va situa în jurul a 5,46%, cea mai mică valoare din 2021 noiembrie. 

Stăm prost în ceea ce privește acest indicator, cel mai prost din Uniunea Europeană în luna ianuarie și februarie. Concret, Eurostat spune că am fost în ambele luni țara din blocul comunitar cu cea mai ridicată rată anuală a inflației. În ianuarie rata anuală a inflației a fost de 7,41%, în timp ce în februarie s-a situat la 7,23%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. 

Uitându-ne la cursul euro/leu, vedem că majoritatea specialiștilor CFA îl situează la  o valoare medie de 5,0029 de lei în următoarele 6 luni și la o valoare de 5,05  lei pentru un euro în următoarele 12 luni. 

Prețurile apartamentelor reprezintă din nou un subiect intens dezbătut în țara noastră. Avem tabăra celor care consideră că prețurile sunt prea mari, iar de partea cealaltă tabăra celor care nu sunt de acord cu acest lucru și dau exemplul prețurilor din alte capitale europene. 

Revenind însă la estimările specialiștilor, 54% dintre reprezentanții CFA chestionați se așteaptă la o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea, 58% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 38% consideră că acestea sunt corect evaluate. 

La deficitul bugetar, analiștii se uită cu pesimism. Adică au o estimare în creștere față de exercițiul anterior, care-l situează la finalul anului la 5,5%. Nu e de mirare că sunt pesimiști, având în vedere că Ministerul Finanțelor doar ce a anunțat un deficit bugetar record pentru primele două luni ale anului: 28,99 miliarde de lei.  Concret, am cheltuit mai mult decât am încasat cu 28,99 miliarde de lei, reprezentând un deficit de 1,67% din PIB. 

Mutându-ne atenția către dobânzi, analiștii se așteaptă ca indicele ROBOR la 3 luni să ajungă la 5,44% în următoarele 12 luni, fiind în prezent la 6,06%.