Persoanele fizice care obțin venituri din surse neidentificate vor plăti un impozit de nu mai puțin de 70% din respectivele venituri. Măsura se va aplica începând cu 1 iulie și a stârnit deja mai multe reacții, inclusv în lumea consultanților fiscali. Se pune chiar întrebarea dacă cuntumul acestui impozit, precum și perioada pe care el se aplică nu încalcă cumva Constituția. În aceste condiții, este posibil ca, în viitor, cei care vor fi obligați să achite acest nou impozit să se îndrepte în instanță împotriva Statului. Dacă te afli printre cei care s-ar putea încadra la plata impozitului de 70%, e bine să știi ce cred consultanții.
Din perspectivă juridică și socială, creșterea unui impozit până la o cotă de 70% poate fi interpretată ca având un scop de stimulare a conformării fiscale, dar și un scop sancționator-preventiv (pe lângă scopul general de colectare a unor venituri pentru bugetul de stat).
Scopul de stimulare a conformării fiscale ar trebui să determine orice contribuabil să își evalueze situația fiscală și să își declare eventualele venituri ce ulterior ar putea fi calificate de autorități ca având o sursă neidentificată până la data de 1 iulie 2024, tocmai pentru a evita aplicarea cotei de 70%.
Totuși, având în vedere modul de redactare a prevederilor legale, o analiză procedurală a textului de lege ar putea să conducă la concluzia că textul este neconstituțional. Din perspectiva aplicării în timp a legii, impozitarea cu noua cotă prin deciziile de impunere emise începând cu 1 iulie 2024 ar încălca principiul constituțional al neretroactivității, care prevede că legea (cu excepția celei penale, mai favorabile) nu poate să producă efecte pentru trecut.
Mai exact, având în vedere faptul că inspectorii fiscali ar putea emite decizia de impunere după data de 1 iulie 2024 pentru contribuabilii aflați în procedura de verificare a situației fiscale personale înainte de această dată, noile prevederi ar putea atrage aplicarea cotei de 70% asupra veniturilor cu sursă neidentificată indiferent de momentul obținerii ori constatării acestora sau de cel al demarării verificării. În cazul acestor contribuabili, conformarea voluntară nu ar ajuta în mod real, iar scopul urmărit, de stimulare a conformării, nu ar putea fi îndeplinit. În plus, în această ipoteză, contribuabilul aflat în inspecție ar fi mai degrabă dependent de interpretarea inspectorului fiscal, aspect ce creează o lipsă de previzibilitate și o discriminare, sancționate la rândul lor în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Citește AICI opinia detaliată a unor consultați de top în domeniu