Ai mașină? Informația falsă care i-a speriat pe mulți șoferi și câteva cifre din piață

O informație a devenit extrem de populară luna aceasta pe platformele sociale: Uniunea Europeană interzice repararea mașinilor mai vechi de 15 ani. Atât de mult a fost răspândită această informație încât Comisia Europeană a trebuit să iasă cu un comunicat prin care explică faptul că este o informație falsă și că nu are de gând să impună astfel de reglementări. 

Dimpotrivă, autoritatea europeană explică faptul că sunt pregătite mai multe dispoziții care facilitează repararea mașinilor. În schimb, dacă deții o mașină defectă care nu mai poate fi reparată, reprezentanții  precizează că proiectul propus ar specifica faptul că trebuie să o elimini în mod responsabil, trimițând-o la o instalație de tratare în vederea casării( mai degrabă, decât sp o lași să ruginească în natură sau în garaj). 

Regulament privind mașinile vechi: ce vrea Comisia Europeană să rezolve

Comisia Europeană explică faptul că acest proiect include o descriere a modului în care autoritățile ar decide dacă o mașină defectă mai poate fi reparată. Redăm mai jos citatul acestora pentru a evita eventuale interpretări: 

„Scopul definițiilor este de a pune capăt unui anumit tip de fraudă. În fiecare an, între 3 și 4 milioane de mașini vechi dispar din statisticile statelor membre ale UE. Multe sunt exportate ilegal și vândute ca „mașini rulate”, deși de fapt nu mai sunt utilizabile, pentru a ocoli legislația UE în domeniul deșeurilor care obligă întreprinderile să elimine în mod corespunzător vehiculele uzate. Astfel de „mașini rulate” false ajung adesea la groapa de gunoi. Potrivit studiului nostru de evaluare a legislației actuale, lipsa de claritate cu privire la ceea ce constituie o mașină „scoasă din uz” este una dintre cele mai mari lacune utilizate de operatorii lipsiți de scrupule pentru a eluda legislația UE”, precizează Comisia Europeană. 

Parcul auto român: cum arată el

Dacă ne uităm la cifrele privind mașinile deținute de români, înțelegem de ce o astfel de informație falsă s-a propagat atât de rapid în mediul online. Datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări referitoare la cum arăta parcul auto la finalul anului 2023 spun că aveam, în ceea ce privește autoturismele cu maxim 8 locuri, un număr de 8.106.570, împărțite astfel:

  • 0-2 ani vechime: 265642 
  • 3-5 ani vechime: 428668
  • 6-10 ani vechime: 866003
  • 11-15 ani vechime: 1315131
  • 16-20 ani vechime:2537588
  • Peste 20 de ani vechime: 2693538