Declarația Unică 2024, noul formular 212 pe care ești obligat să îl completezi dacă ai venituri din chirii, investiții, drepturi de autor sau alte activități independente. Tot ce trebiie să știi

Din 2024 un nou formular va trebui completat de către un număr semnificativ de români, în principal cei care obțin venituri din activități independente. De exemplu, vor trebui să completeze formularul 212, acele persoane care au venituri din investiții în criptomonede, chirii sau drepturi de autor. ANAF a lansat o broșură care aduce toate explicațiile. Când și cum trebuie completat formularul și, mai ales, dacă poate fi modificat odată trimis la ANAF.

Cine trebuie să completeze formularul:

  • profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi
    completările ulterioare, denumită în continuare Codul civil, şi persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile
    conexe care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin
    destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi
    pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările şi
    completările ulterioare;
  • persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate;
  • persoanele fizice prevăzute la art. LXI alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023:
    – care în cursul anului 2023 au realizat venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură pentru care la determinarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, după caz, la depunerea declaraţiei prevăzute la art. 120 din Codul fiscal au utilizat un alt nivel al salariului minim garantat în plată decât cel de 3.000 lei prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022 pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată;
    – care au realizat în cursul anului 2023 venituri din drepturi de proprietate intelectuală, în baza contractelor de activitate sportivă, din arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlului II sau III din Codul fiscal, pentru care impozitul se reţine la sursă de plătitorii de venituri, în situaţia în care, la verificarea încadrării venitului în plafoanele anuale, precum şi la determinarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, după caz, plătitorul a utilizat un alt nivel al salariului minim brut pe ţară decât cel de 3.000 lei prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022 pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

Când trebuie depus formularul:

 – în termen de 30 de zile de la producerii evenimentului/încheierii contractului între părți, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice;
– până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, în vederea declarării venitului realizat şi stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale;
– până la data de 25 mai inclusiv a fiecărui an, pentru stabilirea şi declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum şi pentru declararea şi stabilirea contribuţiilor sociale datorate;
– până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancţiunea decăderii, în cazul exercitării opţiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de
cult, precum şi pentru acordarea de burse private;

– Contribuabilii care realizează venituri din activități independente şi/sau din activități agricole, silvicultură şi piscicultură pentru care impozitul se determină în sistem real şi care în cursul anului fiscal îşi încetează activitatea, precum şi cei care intră în suspendare
temporară a activității, potrivit legislaţiei în materie, au obligaţia de a depune la organul fiscal competent declaraţia, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
– Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, în situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părţi, pentru care determinarea venitului brut
se efectuează potrivit prevederilor art. 120 alin. (7) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi în care chiria este exprimată în lei sau reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, depun declaraţia în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
– Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit, în situaţia încetării activităţii în cursul anului, respectiv a întreruperii temporare, sunt obligaţi ca în termen de 30 de zile de la producerea
evenimentului să depună declaraţia la organele fiscale competente şi să îşi recalculeze impozitul pe venit.
Persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activităţi independente/activităţi agricole, în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, determinate pe baza normelor de venit sau în sistem real, depun declaraţia în termen de 30 de zile de la
obținerea certificatului care atestă încadrarea în gradul de handicap, în vederea recalculării venitului net anual şi a impozitului datorat.

AICI poți parcurge întreaga broșură ANAF, care explică inclusiv dacă declarația mai poate fi modificată după ce a fost remisă autorităților