O privire asupra nivelului de trai în România: cifrele oficiale arată o scădere a lui

În numeroase materiale pe care le-am publicat de-a lungul timpului pe sigurantafinanciara.ro ți-am vorbit despre importanța pe care trebuie să o atribui bugetului tău. O imagine clară asupra veniturilor și cheltuielilor te pun în gardă pentru momente în care te lovești de dezechilibre. 

Un semnal important care să te motiveze să fii mai atent la bugetul tău sunt ultimele cifre oficiale comunicate de Institutul Național de Statistică. Conform cifrelor pe care le vom prezenta mai jos, se poate observa o scădere a nivelului de trai în România.

Veniturile și cheltuielile românilor: cum arată ele 

Conform datelor INS, cheltuielile totale medii lunare ale populației au fost, în trimestrul II din 2023, de5.969 de lei per gospodărie(2.392 de lei per persoană). Această sumă a reprezentat 86,4% din veniturile totale, în scădere cu numai 2 lei pe o gospodărie față de trimestrul I din 2023. 

Lucrurile poate nu ar părea chiar așa de rele dacă ne uităm la comparația de mai sus, însă e important să vedem cum arată lucrurile față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, față de trimestrul doi din 2022, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 11,1%, iar cele per persoană cu 12%. 

De partea cealaltă, veniturile medii lunare au reprezentat în trimestrul II din 2023, în termeni nominali, 6.910 lei per gospodărie, reprezentând 2.770 de lei per persoană, în scădere cu 1% față de trimestrul I din 2023. Comparativ cu trimestrul II al anului precedent, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au crescu cu 10,7%, iar cele per persoană cu 11,6%. 

Astfel, vedem o creștere a cheltuielilor mai mare față de cea a veniturilor și față de cea a inflației, care s-a situat în perioada iunie 2023-iunie 2022 la 10,25%. 

Tot de la Institutul Național de Statistică, conform clasificării standard pe destinații a cheltuielilor de consum, produsele alimentare și băuturile nealcoolice în valoare de 1.368 de lei pe o gospodărie au deținut o pondere însemnată în cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor(37,2%). 

Acestea sunt urmate ca mărime de cheltuielile lunare destinate pentru locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili în valoare de 519 lei pe o gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 14,1%, de cele pentru băuturi alcoolice și tutun și de cele pentru îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de 277 de lei pe o gospodărie, cu ponderi în cheltuielile totale de consum medii lunare de 7,5% fiecare. 

Nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor populației a fost cel efectuat pentru educație, de 18 lei per gospodărie(0,5% din cheltuielile totale de consum medii lunare) și cel pentru asigurări și servicii financiare de 26 lei pe o gospodărie(0,7% din cheltuielile totale de consum medii lunare).