Este extrem de neplăcut ca, după ce ai cumpărat un autoturism, să afli că numărul de kilometri pe care-l are afișat în bord nu este cel real sau că avarii din trecut nu ți-au fost menționate de către cel de la care l-ai cumpărat. Un proiect care își propune să te ferească de o parte din aceste practici tocmai a trecut de Parlament și prevede eliberarea unui act denumit RAR Auto-Pass.
RAR Auto-Pass: o veste bună pentru cei care cumpără o mașină?
Odată ce președintele Klaus Iohannis își va da acordul pe legea trecută de Parlament, încep procedurile în urma cărora înmatricularea unei mașini second-hand nu se va mai putea face fără documentul RAR Auto-Pass.
Momentul exact de la care începe să fie obligatoriu nu este clar menționat, însă ar fi vorba de un orizont de timp de 1 an și jumătate, aproximativ 2 ani, odată ce Registrul Auto Român își va pune la punct o platformă pentru emiterea acestuia.
De asemenea, proiectul care a trecut de Parlament mai precizează că orice înlocuire a odometrului unui vehicul cu un altul cu un kilometraj mai mic să fie considerată un act de fraudă în cazul în care aceasta nu este înregistrată și transmisă corespunzător către RAR.
Cifre deloc bune când vine vorba de mașinile de pe șoselele României
Cifrele cu privire la starea parcului auto din România nu sunt chiar optimiste. Ne-am uitat pe cele oferite de către Direcția Generală Permite de Conducere și Înmatriculări pentru anul 2022, care menționează un număr de peste 7.865186 de vehicule înmatriculate în România.
Dintre acestea, 2.435.456 au o vechime de peste 20 de ani, 2.384.002 au între 16 și 20 de ani și 1.543.357 au o vechime între 11 și 15 ani. Asfel, peste 80%(6.362.815) dintre mașinile de pe șoselele României au o vechime de peste 10 ani.
Nu e de mirare că în 2022, Registrul Auto România a constat că, din 76.440 de vehicule verificate în trafic, 45,04% aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculose, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Interzicerea vânzării de mașini cu motoare clasice: când intră în vizoare
Dacă tot ești în căutarea unei mașini, e important să știi și care este viziunea autorităților cu privire la mașinile clasice, cele cu motoare pe combustie. La finalul lunii martie, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au căzut de acord asupra unui regulament ce interzice vânzarea de autoturisme noi echipate cu motoare cu ardere internă din 2035.
Concret, regulamentul prevede ca autoturismele noi să nu mai emită CO2 începând cu 2035, favorizând automobilele complet electrice. Asta înseamnă că vor avea de suferit și cele cu motoare hibride.