Ai credite? Deja se cam îngroașă gluma, dar, dacă iei măsuri la timp, s-ar putea să ieși în câștig. Uite ce trebuie să faci în noile condiții!

Se îngroașă gluma în economie. Vorba vine, „gluma”, pentru că deja devenise evident de ceva vreme că ceea ce trăim astăzi e posibil să nu mai fi trăit Europa de zeci de ani. Oricum ar fi, analiștii anunță la unison că Produsul Intern al Brut al României deja își încetinește creșterea, cursul de schimb tinde spre devalorizare și, poate cel mai grav, inflația nu se mai oprește. Banca Națională, ca și analiștii financiari din piață, schimbă aproape lunar prognozele privind evoluția inflației.

Dacă înainte de declanșarea războiului din Ucraina nimeni nu părea să se gândească la o inflație cu două cifre, iar după începerea conflictului se estima că, deși va avea un maxim cu două cifre în vară, creșterea prețurilor va scădea spre 9% la final de an 2022, lucrurile nu mai stau deloc așa. Ultimele prognoze, marcate de scăderea agresivă a încrederii în economie și de devalorizarea leului spre un curs care va depăși probabil 5,1 lei/euro, arată că vom avea o inflație de sub 10% abia peste aproximativ un an, cel mai probabil chiar la final de 2023.

Așa cum au simțit pe pielea lor românii care au credite în lei cu dobândă variabilă, BNR nu stă prea mult pe gânduri când e vorba să lupte cu inflația, iar asta înseamnă dobânzi din ce în ce mai mari. Mai întâi a crescut ROBOR și a dublat ratele multora dintre clienții băncilor. O parte dintre aceștia s-au gândit că e cazul să schimbe ROBOR cu IRCC și o scurtă perioadă au avut rate ceva mai mici. Apoi a crescut, însă, firesc, și IRCC, iar în momentul de față prea multe soluții pentru clienții băncilor nu mai sunt. 

AICI poți citi despre ce sunt dobânzile ROBOR și IRCC, cum se calculează și la ce nivel vor ajunge în următoarea perioadă

 

Totuși, faptul că analiștii văd o inflație de peste 10% încă cel puțin un an ne face să ne gândim la o soluție ce se va dovedi utilă, mai ales pentru cei care au credite pe termen scurt și mediu. Aceasta se numește dobânda fixă. Dacă inflația va continua să crească și va duce dobânzile după ea, o dobândă fixă este astăzi un avantaj. 

Practic, cu o dobândă care stă sub inflație cel puțin un an, și există destule oferte de acest tip în condițiie prognozelor de mai sus, rata clientului scade, în termeni reali. Așadar, dacă aveți credite pe perioade de până la 2-3 ani, dobânda fixă este o idee mai bună decât cea variabilă, iar schimbarea o puteți solicita băncii. Ba chiar puteți discuta o schimbarea a tipului de dobândă și pentru creditele pe termene lungi, cum sunt cele ipotecare, cu condiții ca această schimbare să fie o perioadă limitată, de până la 5 ani.