Când dobânzile au început să crească pe fondul inflației galopante, imediat după declanșarea războiului din Ucraina, mai mulți specialiști s-au grăbit să sfătuiască românii care au luat credite înainte de luna mai 2019 să ceară băncilor să treacă de la ROBOR la IRCC, pentru a beneficia de rate mai mici. O fi fost o idee bună? Pentru unii, poate, pentru cei mai mulți nu prea. Să vedem mai întâi ce înseamnă cei doi termeni. Majoritatea creditelor contractate de persoanele fizice și cvasitotalitatea creditelor de locuință poartă o dobândă variabilă. Înainte de luna mai 2019, această dobândă era calculată ca sumă între dobânda medie ROBOR și o marjă a băncii. După această dată, a fost introdus în loc de ROBOR indicele IRCC. ROBOR este calculat zilnic și reprezintă o medie ponderată a cotațiilor aferente tranzacțiilor între bănci.
Mai simplu spus, dobânda la care băncile vor să se împrumute între ele. IRCC, pe de altă parte, este o medie ponderată a dobânzilor la care s-au făcut efectiv tranzacțiile între bănci și se calculează o dată la 6 luni. Atunci când dobânzile au început să crească din cauza inflației, majorările s-au văzut imediat în rata ROBOR, iar cei care aveau credite cu dobândă variabilă s-au văzut în situația de a plăti rate mai mari, în unele cazuri chiar duble. Cei cu dobânzi în funcție de IRCC nu au avut însă de suferit imediat, deoarece , așa cum arătam mai sus, IRCCC se schimbă o dată la șase luni. În acest context au fost clienții sfătuiți să treacă pe IRCC. Numai că, aceasta a fost o idee bună numai pentru cei care aveau credite pe termen scurt sau care mai aveau puțin până la scadență.
Pentru că, la 30 septembrie va fi modificat și IRCC, iar el va reflecta exact creșterea dobânzilor din piață. Altfel spus și cei cu IRCC vor plăti rate mai mari. Este bine de știut că de la lansarea sa până în prezent, IRCC a fost mereu corelat cu ROBOR, doar că s-a întâmplat cu o întîrziere de șase luni. Și acum, vine vestea proastă pentru cei care au luat credite după mai 2019. Analiștii estimează că, pe 30 septembrie, BNR va anunța un IRCC de cel puțin 4%, față de doar 2,65% cât este în prezent, iar după încă șase luni, deci în mai anul viitor, el va crește iar și, odată cu el și ratele. Astfel că, dacă acum dobânda plătită în medie de un român cu credit ipotecar este undeva puțin peste 5,48%, ea va ajunge la 6,73% din octombbrie și la peste 9% din mai anul viitor. În termeni de rată lunară, înseamn că veți plăti din octombrie cu circa 20% în plus, iar din mai 2023 cu încă cel puțin atât.
Care sunt soluțiile? Pentru cei care au dobândă legată de ROBOR, devine clar că trecerea pe IRCC nu este o variantă. Ceilalți, nu prea au soluții, însă o soluție pentru cine vrea să ia acum credit ar fi să îl ia cu dobândă fixă pe o perioadă de 2-3 ani, în speranța că după această perioadă dobânzile vor reveni pe scădere.