Cripto sau mai bine nu? Mii de români au investit și investesc încă în Bitcoin și compania. Uite ce spun specialiștii despre riscurile uriașe pe care și le asumă

Piaţa criptomonedelor a fost zdruncinată de un val de scăderi, în primul trimestru din 2022, fapt ce demonstrează că decuplarea pieţelor financiare de fundamentele economice poate genera bule speculative şi conduce la creşterea riscului sistemic, reiese din datele incluse în prima ediţie din acest an a Raportului privind stabilitatea pieţelor financiare nebancare, realizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Documentul citat vine și cu o prezentare amplă a modului în care funcționează criptoactivele, dar și cu o clasificare a acestor active, ce poate fi utilă consumatorilor care se gândesc să investească.

De exemplu, Raportul tratează cazul „Luna”, moneda virtuală care și-a pierdut întreaga valoare în doar câteva zile, provocând un cutremur pe piața de profil, dar și un val de reacții în întreaga lume.

„Un declin major al Bitcoin a coincis cu o scădere a valorii token-ului Luna, ca urmare a faptului că investitorii au lichidat toate criptomonedele. În cea mai mare parte a istoriei monedei, raportul este mai mare de unu, ceea ce înseamnă că investitorii pot răscumpăra întotdeauna jetoanele TerraUSD la valoarea nominală. La 10 mai 2022, raportul dintre criptomoneda Luna și capitalizarea de piață a TerraUSD a scăzut sub 0,5. Prin urmare, nu exista o modalitate fezabilă de a răscumpăra toate monedele TerraUSD la valoarea nominală. Fundamentele slabe ale parității au declanșat un atac speculativ. Mecanismul de arbitraj s-a întrerupt atunci când prețurile Luna au continuat să scadă. În concluzie, monedele stabile algoritmice sunt predispuse la riscul de devalorizare și la atacuri speculative atunci când sunt insuficient garantate.”, notează raportul citat.

Specialiștii A.S.F. sesizează și o relație directă între evoluția piețelor financiare clasice și cea a criptoactivelor, aspect care denotă, o dată în plus, că utilitatea acestui tip de active în diversificarea portofoliilor de investiții nu este la nivelul la care le este de multe ori prezentată potențialilor investitori.