IRCC și ROBOR: ce trebuie să știi despre cei doi indici

Se discută în ultima perioadă din ce în ce mai mult despre IRCC și ROBOR, indicii luați în calcul în momentul în care ți se acordă un împrumut cu dobândă variabilă. E important să înțelegi o serie de aspecte ce vizează acești doi indici. 

Pentru început, e important să știi că dacă mergi acum să iei un credit cu dobândă variabilă, nu te vei mai lovi de ROBOR(Romanian Interbank Offered Rate.) , ci de IRCC(Indicele de Referință pentru Creditele acordate Consumatorilor). 

Se întâmplă acest lucru ca urmare a ordonanței de Urgență din martie 2019, care prevede ca în cazul persoanelor care i-au credite cu dobândă variabilă în RON, indicele ROBOR s-a înlocuit cu un nou indice, acest IRCC.

Reglementările îți permit și să treci de la ROBOR, în cazul în care ai luat credit înainte de legea de mai sus, la IRCC. 

Cum se stabileste IRCC și ROBOR? 


Conform Asociației Române a Băncilor, ROBOR este rata dobânzii la care băncile care contribuie la calcularea acestui indice sunt dispuse să ofere împrumuturi sub formă de depozite în lei celorlalte bănci contributoare. 

El se calculează ca media aritmetică a dobânzilor cotate de băncile care participă la procesul de calcul al ROBOR, la care sunt dispuse să plaseze depozitele celorlalți participanți. Ratele ROBOR sunt calculate în mod independent de către Thomson Reuters, această entitate fiind împuternicită de către Banca Națională a României. 


În ceea ce privește indicele IRCC, acest indicator se calculează ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară și se actualizează cu o frecvență trimestrială. Este important de știut că IRCC-ul are un decalaj de 6 luni din momentul în care se întâmplă tranzacțiile de pe piața monetară până când se aplică. 

Diferența dintre ROBOR și IRCC este dată și de faptul că IRCC-ul înregistrează o creștere mai lentă și poate fi văzut, de cei care vor să facă trecerea, ca o soluție de avarie. Schimbarea se poate face printr-o cerere trimisă de debitor către bancă. 

În momentul actual, valoarea indicelui IRCC luată în calcul pentru calcularea ratelor este de 2,65% pe an, în timp ce ROBOR la 3 luni este de 7,36% pe an, diferența este ridicată însă trebuie să fii conștient că IRCC-ul va crește și el semnificativ în următoarele trimestre. 

O altă soluție, pentru cei care au credite în ROBOR, poate fi cererea de refinanțare într-un credit cu dobândă fixă. De altfel, experții îndeamnă contractarea unui credit în moneda în care îți iei salariul și o dobândă fixă.