Impozitul progresiv: cum funcționează și de ce ai început să auzi din nou de el

Este posibil ca în ultimele zile să fi auzit despre impozitul progresiv. Nu trebuie să fii un împătimit al știrilor zilei, pur și simplu a început din nou să se discute despre el și despre o eventuală aplicare a lui. Nu îți putem spune noi la acest moment dacă se va lua sau nu o decizie, ci putem să îți spunem doar că acest subiect revine constant pe agenda publică, dacă nu anual, poate odată la 2-3 ani. 

Ca să înțelegi cât mai bine conceptul, ne întoarcem puțin în timp. Din 2005, România aplică o cotă unică, adică un impozit care la acea vreme era stabilit la 16%. Procentul a fost redus din 2018, astfel că acum avem o cotă unică de 10%. I se spune unică pentru că e un impozit aplicat ”tuturor”, indiferent de suma la care se ridică venitul. Am pus tuturor în ghilimele pentru că sunt și categorii precum angajații în IT, cei din construcții sau agricultură care au parte de o serie de beneficii ce fac ca această cotă unică să nu fie ”chiar atât de unică”. 

Aplicarea unei cote progresive de impozitare ar însemna, pe scurt, ca cei care câștigă mai mult să plătească, procentual, un impozit pe venit mai mare. De exemplu, în 2004, când se aplica cota progresivă, veniturile erau impozitate conform unui sistem pe cinci trepte de taxare, de la 18% la 40%, în funcție de venit, la care se mai adăuga și o sumă fixă. 

Lucrurile par complicate când în tabloul acesta al impozitării intră și contribuțiile pe care angajatul din România trebuie să le plătească. 

Așa cum ți-am mai spus în materialele publicate aici, suntem printre ”campionii” costului fiscal per angajat. Ar părea simplu să spui că aplici o impozitare progresivă, mărind astfel impozitul pe venit de 10% din prezent. 

Însă, pe lângă acest impozit pe venit, un angajat mai plătește din salariul său brut și CAS(25%), CASS 10%), la această sumă se mai adaugă și 2,25% care revine în responsabilitatea angajatorului de a o plăti. 

Ce complică și mai rău acest tablou este și problema colectării veniturilor fiscale de către stat. Aici continuăm să ne situăm sub media Uniunii Europene. În traducere, crești impozitele pe care trebuie să le culegi de la români, însă nu poți avea rezultate mai bune dacă nu îmbunătățești acest sistem de colectare a taxelor. 

De ce se discută despre această impozitare progresivă? În principal, această discuție vine în momentul în care statul își dă seama că are nevoie de mai mulți bani la buget, iar acum trăim un astfel de moment. 

Pandemia, criza energetică și conflictul din Ucraina și-au pus amprenta și asupra economiei noastre. Datoria statului continuă să se mențină la peste 50% din PIB, un prag care naște provocări pentru gestionarea economiei românești. De asemenea, estimările autorităților locale și internaționale cu privire la creșterea economică din acest an a României s-au tot refăcut de la un raport la altul în sens negativ.