Băncile n-au nevoie de economiile tale și de aceea îți dau dobânzi pierzătoare. Dacă tot vrei, însă, să îți faci un depozit, uite măcar cele mai bune variante

De ani de zile, băncile din România arată că nu au nevoie de banii noștri, motiv pentru care oferă dobânzi penibile pentru depozite. Dacă până anul trecut, această tendință ar fi fost de înțeles, având în vedere că și inflația era foarte jos, ca și dobânzile de politică monetară ale băncilor centrale, inclusiv cea a BNR, acum, cu o inflație în flăcări, ar trebui găsită o metodă prin care economisirea să fie încurajată, adică banii oamenilor să poată fi puși la adăpost. Dobânzile vor mai crește, cu siguranță, pe măsură ce și BNR va majora dobânda de politică monetară (a făcut deja o dată anul acesta).

Până atunci, singurele opțiuni pe care le au românii care vor totuți să își țină banii în bancă (și nu sunt deloc puțini, din diferite motive, cum ar fi simplitatea produsului în comparație cu alte forme de economisire, obișnuința sau nevoia de siguranță) sunt două bănci de dimensiuni mici și banca de stat, CEC. Și când spunem opțiuni, nu vă gândiți ca produsele acestor bănci aduc câștiguri reale. Nu, dobânzile lor sunt tot sub inflație, adică banii își pierd din valoare ținuți acolo, însă pierderea este, să spunem, decentă. Așadar, avem acum o inflație de circa 8%, care ava ajunge probabil la 10% la nivelul lunii aprilie, din cauza prețurilor la energie. Este de așteptat ca după aceea să scadă. Iată ce oferă cele mai avantajoase bănci. De reținut din start că, pentru o dobânda mai bună sunt de luat în seamă variantele de economisire pe termen lung, adică 2 sau 3 ani, mai ales că este de așteptat ca inflația să scadă începând cu anul viitor, în timp ce dobânda rămâne fixă.

Un astfel de produs aduce și cea mai bună dobânda, adică 5,5% pe an, timp de 3 ani, la TBI Bank. A doua ofertă vine de la Intesa Sanpaolo, cu 4% pe an, iar a apoi apare varianta CEC Bank, cu 3,5% pe an.

În ceea ce privește depozitul clasic, pe 12 luni, tot TBI are cea mai bună dobândă, cu 4,5%, urmată de Garanti cu 3,8% și Intesa Sanpaolo cu 3,25 %. La 20.000 de lei economisiți, veți ridică, după un an, 20.810 lei, în cazul celei mai bune dobânzi.

Depozitul pe șase luni, vine cu o dobânda anuală de 3,75% la TBI, 3,40% la Garanti și 2,85% la Intesa Sanpaolo