Depozite, fonduri, acţiuni: ce a fost, ce va fi

O analiză comparativă a randamentelor în primele trei luni din 2017 i-ar scoate din sărite pe cei deprinşi să economisească în mod convenţional. Atenţie, performanţele trecute nu le garantează pe cele viitoare!

Nu e un secret că depozitele la terman oferă un modest 1-2% pe...an. Dacă reducem scadenţa şi ne focalizăm pe maturităţile la 3 luni, atunci randamentele sunt subunitare la marea majoritate a băncilor. Vorbim de randamente anualizate, deci pentru a afla cât am câştigat de fapt din dobânda după primul trimestru al anului ar trebui să împărţim la 4. Şi asta nu e tot, pentru a ajunge la câştigul net mai scădem comisioanele băncii (cele aferente administrării contului curent şi retragerii banilor cash) şi impozitul datorat statului (16% din câştigul brut) iar rezultatul e descurajant.

Cine a pariat însă pe acţiuni la finalul anului trecut, replicând structura indicelui BET (nu e foarte greu, sunt doar 12 companii acolo în acest moment), are un câştig spectaculos de 14 procente. Pe segmentul fondurilor mutale avem, previzibil, rezultate foarte bune în segmentul fondurilor de acţiuni dar şi cele cu profit monetar bifează rezultate decente dacă ne raportăm la cele mai mari (vezi Erste Bond Flexible RON cu plus 0,65% sau Raiffeisen Ron Plus cu o apreciere de 0,51% după primele 3 luni). Important de menţionat, în topul primelor 25 de fonduri mutuale după activele administrate, doar 4 aveau scăderi (sub 0,5% fiecare) în vreme ce 7 bifau creşteri de peste 5% în primele 3 luni ale anului (evident, vorbim preponderent de fonduri cu investiţii la bursă aici).

Ce urmează? Din păcate, performanţelor primelor 3 luni din 2017 nu le garantează pe cele ale următoarelor 9 luni. Pentru acţiuni vine o perioadă mai slabă după trecerea datelor AGA de la finalul lui aprilie. Acţiunile nu mai sunt purtătoare de dividende iar cotaţiile se corectează uzual în timpul verii mai mult decât valoarea dividendului. Similar în cazul fondurilor mutuale care au acţiuni în portofoliu-valoarea unităţii de fond poate suferi ajustări. Iar în cazul fondurilor să nu uităm că există şi un anumit comision de subscriere....Dacă ne limităm însă la fondurile mutuale cu profil monetar, acestea rămân în continuare o alternativă la depozitele la termen, mai ales că randamentele la titlurile de stat (investiţia preferată a fondurilor) începe să urce uşor.

Una peste alta, nu e indicat să vă asumaţi riscuri în următoarele 3 luni, intervalul decembrie-ianuarie fiind cel mai indicat pentru plasamentele la bursă...

citește mai departe

Încearcă și: