• Teste
  • Pontul
    Săptămânii
  • Resurse
  • Evenimente
  • Calculatoare
  • Știri

Datoriile și fericirea

10 Noi 2014
Sfatul expertului

Sunt ciucure de datorii, pentru că locuiesc într-o casă frumoasă pe care am cumpărat-o și amenajat-o cu un credit în franci elvețieni (!!!) și două ipoteci. De-asta am și ajuns expertă în bani, pentru că, mai întâi, din disperare, m-am prăbușit în toate hăurile neștiinței, apoi mi-am dat seama că trebuie, cu orice chip, să ajung din nou la suprafață și să găsesc o soluție să scap de ele. Așa că m-am decis să mă instruiesc. Și-am pus mâna pe o carte… Nu, nu ca-n bancul cu țiganul care i-a spus fiului său: băiete, dacă vrei să ajungi cineva în viața asta, pune și tu mâna pe o carte și fă niște cornete pentru semințe. De-adevăratelea, pe cărți numai bune să-ți rotunjești educația financiară și veniturile.

După aceea am început să merg la cursuri. L-am ales pe Eusebiu Burcaș să-mi fie trainer și am învățat de la el toate secretele echilibrului financiar, iar, într-un final, am ajuns aici, pe site-ul SigurantaFinanciara (http://www.sigurantafinanciara.ro/) , unde mai mult învăț eu decât învăt pe alții, dar recunosc că asta mă face foarte fericită și simt nevoia să dau fericirea mea mai departe. Pentru că, până la urmă, viața este o continuă căutare a fericirii, iar ștafeta nu trebuie oprita nicicând.

Am învățat câte ceva și despre datorii (http://www.sigurantafinanciara.ro/banii-tai/ce-ordine-platim-datoriile) . Despre felul în care trebuie să le confruntăm- dacă n-aș fi feministă, aș spune să le confruntăm bărbătește, dar eu știu de-acum că le putem confrunta la fel de eficient și femeiește – în așa fel, încât să le putem dovedi. Știu deja că ideal este să nu acumulezi datorii deloc, dar pentru mine și pentru 98% dintre cei din jurul meu, este deja prea târziu pentru o asemenea constatare. Am învățat însă că planificarea plăților poate să te scutească de stres, de căderi, de presiune. Îmi plătesc întâi datoriile mari - dat fiind creditul meu în franci elvețieni pot să le spun chiar enorme -, iar după aceea, pe cele de fiecare lună, firești într-o casă mare, cu trei copii. Și spun tuturor că planificarea plăţilor datoriilor poate face diferenţa între un buget echilibrat şi un buget mereu sub presiune, știind că SigurantaFinanciara.ro (http://www.sigurantafinanciara.ro/sfatul-expertului/poti-tine-sub-control-cheltuielile-zilnice) , locul celor mai bune sfaturi, te învaţă cum să îţi eşalonezi datoriile şi ce metode poţi aplica pentru a te feri de rostogolirea lor, căutând, mai departe, cu seninătate, fericirea.

 

ÎNTREABĂ EXPERTUL

Întreabă expertul

Ai întrebări? Avem răspunsuri!

ABONARE LA NEWSLETTER

Newsletter

Abonare la Newsletter