Munca din multinaţională nu cere mare inventivitate ci respectarea unor proceduri pe volum mare de activitate. De unde media scăzută de vârstă şi şansele reduse de a rămâne a la long pe acelaşi post.

Un editorial interesant (“Am 42 de ani şi nu mă cheamă nimeni la interviu. Drama corporatistului care credea că are un job sigur”) a scris Radu Georgescu pe republica.ro despre modul în care se desfăşoară activităţile într-o multinaţională. Concluzia sa este că doar cei care desfăşoare activităţi care cer permanent inovaţie şi interpretare creativă a datelor pot să doarmă linistititi până la pensie pentru că mereu va fi nevoie de ei. Restul, care se bazează doar pe implementarea procedurilor, activităţi repetitive şi multă sârguinţă nu au nicio garanţie că vor rămâne pe post şi după 40 de ani.

“În general, operaţiunile din companiile multinaţionale sunt automatizate şi se desfăşoară conform procedurilor. De aceea, multinaţionalele au nevoie în primul rând de oameni care să menţină şi să respecte procesele interne. Genul acesta de activităţi repetitive, pe baza de proceduri, se pretează tinerilor care sunt la începutul carierei. De aceea şi media de vârstă a angajaţilor din multinaţionale este între 30 şi 35 de ani. (...). Majoritatea angajaţilor dintr-o multinaţională consideră că au un job sigur. Sentimentul de siguranţă legat de job este dat probabil de predictibilitatea şi repetitivitatea proceselor din cadrul companiei. Dar predictibilitatea şi repetitivitatea activităţilor sunt benefice pentru companii, nu şi pentru angajaţi, care devin astfel nişte roboţi. Dacă munca pe care o desfăşori mai poate fi făcută de alte câteva mii de oameni, din România sau din alte ţări, înseamnă că nu ai un job sigur. Dacă activitatea ta este descrisă în setul de proceduri, putând fi învăţată în trei luni de orice tânăr, atunci nu ai un job sigur”.

E uşor însă de spus “alege creativitatea, nu te plafona în joburi de executant robotizat” câtă vreme şcoala este cea care descurajează în primul rând creativitatea. Elevii sunt notaţi în funcţie de reproducerea cât mai fidelă a informaţiilor transmise de profesori şi nu în funcţie de modul în care ar putea să le reasambleze, să lanseze teorii alternative pe baza lor sau măcar să le utilizeze pentru realizarea unor proiecte personale care să reflecte viziunea copilului pe baza informaţiei oferite de şcoală.