Septembrie, luna vacanţelor liniştite

Cei care au experimentat pe pielea lor îmbulzeala din destinaţiile de top în august înţeleg că e nevoie de alternative care să le ofere ocazia să mai şi respire în concediu.

An de an vedem imagini cu cearceafurile aliniate cuminţii umăr la umăr în Mamaia la mijlocul lunii august şi marea care abia îşi face loc printre turiştii intraţi în apă să-şi ude încheieturile. Sau coloanele de autoturisme dintre Sinaia şi Predeal circulând bară la bară. De ce alegem să bifăm atunci aglomeraţia maximă în loc să căutăm soluţii mai puţin costisitoare (tarifele sunt maxime pe vârf de sezon) şi care să ofere un plus de intimitate şi tihnă?

Marea e la fel de frumoasă la mijlocul lunii septembrie când cei mai mulţi turişti au plecat deja acasă sau în prima parte a lui iulie când puţini îşi fac bagajele pentru vacanţă, preţurile sunt decente, traficul suportabil. La munte e sezon în cea mai mare parte a anului-de ce oare foarte mulţi caută cazări tot în vârful de cerere din iulie-august? Răspunsul comod este că trebuie aleasă pentru concediu o perioadă în care să fie mai puţin de lucru la job (vara) iar copii să aibe la rândul lor vacanţă (15 iunie-15 septembrie). Asta nu explică însă buluceala din iulie-august şi cererea anemică de la începutul lui iunie şi septembrie. Mai degrabă vorbim de un obicei împământenit-concediu în iulie/august-din care nu foarte mulţi reuşesc să se sustragă. Altă greşeală la fel de mare este să laşi pe ultima sută de metri problema rezervărilor, când hotelierii sunt copleşiţi de solicitări şi au toate motivele să supraliciteze. Mai ales în cazul destinaţiilor externe când preţurile mai mari la cazări se suprapun nefericit peste preţurile mai mari la transport (în general biletele de avion sunt cu atât mai scumpe cu cât momentul rezervarii este mai apropiat).

Ideal ar fi să-ţi rezervi cu luni bune înainte vacanţa peste hotare (3-4 luni în avans) pentru a beneficia de o combinaţie atractivă transport+cazare şi să aştepţi până în preajma plecării în extraasezon pentru destinaţiile interne (multe unităţi de cazare aşteaptă până în ultimul moment înainte de a reduce semnificativ tarifele de frică să nu rateze vreun puseu al cererii).

citește mai departe

Încearcă și:

Adaugă comentariul tău folosind Facebook